Ploile din ultimele zile au făcut mari ravagii în mai multe localităţi din ţară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ploile din ultimele zile au făcut mari ravagii în mai multe zone din țară. Cea mai gravă situaţie este în satul Tomai din raionul Leova, unde au fost afectate 7 hectare de culturi au fost afectate de inundații.

Conform datelor operative, ploaia din ultimele zile a afectat mai multe culturi agricole din localităţile raioanelor Floreşti, Teleneşti, Ungheni, Nisporeni şi UTA Găgăuzia. Comisiile pentru situaţii excepţionale teritoriale urmează să estimeze suma prejudiciului material.

În urma ploii de ieri a fost afectată și o porţiune de drum de 4,5 km din satul Măgdăceşti, raionul Criuleni. Salvatorii au fost solicitaţi şi în localitatea Delăcău din raionul Anenii Noi, unde ploaia a inundat beciurile a două gospodării.

În satul Măgdăceşti salvatorii au intervenit în forţă pentru a elibera de apă beciurile a douăsprezece gospodării, trei subsoluri dar şi două săli dintr-un complex de ceremonii.

Pagube materiale au fost înregistrate și în municipiul Chişinău.

Meteorologii anunţă Cod Galben de furtună, vijelie, grindină și scăderea temperaturii până pe 17 iunie. Sunt anunţate ploi de scurtă durată, pe arii extinse, izolat însoțite de descărcări electrice, local se așteaptă grindină.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...