Nume
Parola
Vizualizări: 4588
Adunarea Generală a Coaliției de Mediu Bălţi
Bălți, 12 Martie 2015 — În data de 10 martie 2015 s-a desfășurat Adunarea Generală a Coaliției de Mediu Bălți la care au participat 24 de membri ai Coaliției, reprezentanți ai ONG-lor, APL și instituții de învățămînt, agenți economici, precum și persoanele fizice care au aderat la Coaliție.

Acest eveniment a avut ca obiectiv prezentarea dosarelor organizațiilor ce întrunesc condițiile de a deveni membru cu drepturi depline în Coaliție și alegerea unui Consiliu Coordonator care va elabora mecanismele/strategiile de consolidare a cooperării organizaţiilor societăţii civile cu Administrația Publică Locală, inclusiv Ministerul Mediului.

Rodica Frecăuțanu, Președintele AO “Caroma Nord”, a prezentat Strategia de Dezvoltare a societății Civile pentru perioada 2012-2015 și a remarcat că deși această Strategie e pe final de implementare, ONG-le din regiune nu au simțit efectele implementării.

Una din direcțiile strategice ale Coaliției este consolidarea societății civile de mediu prin stabilirea unui dialog constructiv, la fel și crearea de parteneriate și colaborare reciprocă.

În cadrul Adunării s-a discutat despre situația actuală a ONG-lor din mun. Bălți și rezultatele sondajului de opinie vis-a-vis de participarea ONG-lor în luarea deciziilor la nivel local.

Maxim Burduja, membrul Coaliției, a abordat mai multe probleme ecologice drastice din municipiu, care necesită urgentă intervenție, mai ales problema deșeurilor dintr-un cartier al orașului. Dl Burduja a propus și cîteva soluții, în primul rînd, ca locatarii acestui cartier să fie implicați direct în soluționarea problemei date. Dumnealui a mai vorbit despre deşeuri și sporirea nivelului de conștientizare a populației privind protecţia mediului. În final, dl Burduja a propus și un logo al Coaliției.

Serghei Culibaba, Președintele AO „Spectrum” a făcut o prezentare a proiectelor de promovare a Eficienței Energetice în mun. Bălți.

Munteanu Stepan, Directorul IM „Termogaz-Bălți”, a propus un set de măsuri la compartimentul PROTECȚIA MEDIULUI ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE:
1. Amenajarea, modernizarea, reutilarea și extinderea infrastructurii de încălzire în instituțiile de învățămînt școlare și preșcolare;
2. Eficientizarea consumului de energie și promovarea utilizării resurselor regenerabile în rîndul populației;
3. Realizarea infrastructurii de generare şi distribuire a surselor de energie alternativă, s.a.


Cu un mesaj deosebit a venit și domnul Reinhardt Oehler, expert internațional, pe care Asociația noastră are deosebita onoare să-l găzduiască în perioada 02-20 martie.

Domnul Oehler a vorbit despre importanța preluării responsabilităților de către APL, deoarece anume ei cunosc problemele locale. A prezentat cîteva exemple practice utilizate în Germania de Vest, pentru a spori gradul de conștientizare a populației și implicarea locuitorilor în soluționarea problemelor ce țin de mediu din municipiu. În final, Domnul Oehler ne-a încurajat și ne-a urat succes și realizări mari, și a menționat că va fi greu, dar efortul se merită.

În încheiere, doamna Frecăuțanu a mulțumit membrilor pentru interesul și spiritul civic activ pe care ei îl manifestă, astfel, sperînd să se atingă toate obiectivele propuse cu implicarea Consiliului Coordonator ales, format din 9 experți cu o bogată experiență în domeniu.

Pentru mai multe detalii accesați fișierul anexat.