5 alimente care, în mod surprinzător, ar trebui păstrate la frigider

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Există mai mule alimente care trebuie neapărat păstrate la frigider pentru a nu-și modifica proprietățile. Cu siguranța, unele dintre ele nu le păstrezi niciodată la rece, dar o poți face de astăzi.

Unt natural de arahide

Untul de arahide natural este produsul în forma cea mai pură. În majoritatea cazurilor conţine doar arahide şi puţină sare. Din acest motiv, untul de arahide natural se păstrează puţin diferit de untul de arahide commercial, scrie huffingtonpost.com. În untul de arahide natural, uleiurile din arahide se pot separa de partea solidă, ceea ce nu se întâmplă cu untul obişnuit datorită adăugării uleiurilor hidrogenate. Dacă nu intenţionaţi să consumaţi untul natural de arahide într-o lună sau dacă îl păstraţi într-o încăpere în care temperature este crescută, luaţi în considerare refrigerarea acestuia.

Făina din grâu integrală

Făina integrală de grâu poate râncezi destul de repede. După deschidere, depozitaţi făina de grâu integrală în frigider sau congelator pentru o utilizare pe termen lung. Făina de grâu are tendinţa de a împrumuta aromele alimentelor din jur, aşa că depozitaţi-o într-o pungă de plastic sau într-un recipient etanş şi evitaţi să o depozitaţi lângă orice produs cu miros puternic.

Nuci

Nucile sunt o bună opţiune atunci când suntem în căutarea unei gustări sănătoase. Cumpăraţi-le vrac şi păstraţi-le în frigider (sau congelator, dacă doriţi ca acestea să dureze chiar mai mult). Uleiurile din fructele cu coajă lemnoasă nu ar trebui expuse la căldură, deci, dacă nu mâncaţi nucile într-o lună, va trebui să le păstraţi la rece. Congelatorul este o opţiune excelentă. Deoarece nuca are un conţinut foarte scăzut de apă, nu îngheaţă niciodată.

Uleiuri

Dacă consumaţi rapid uleiurile de gătit, este posibil să nu fiţi nevoit să le păstraţi în frigider. Dar dacă cumpăraţi ulei vrac sau aveţi câteva sticle, ar trebui să luaţi în considerare refrigerarea. Cele mai multe uleiuri se păstrează în bune condiţii dacă le folosiţi în termen de o lună sau două. Dar reţineţi că lumina, aerul şi căldura descompun substanţele din acesta.

Unt

Majoritatea oamenilor ştiu că untul ar trebui să fie păstrat în frigider, dar nu ştiu exact unde. Acel compartiment de pe uşa frigiderului nu este cel mai bun loc pentru depozitarea acestui produs. Deschiderea şi închiderea uşii frigiderului poate determina creşterea temperaturii medii. Cel mai bun loc pentru a păstra untul este pe raftul frigiderului, unde temperatura este mult mai rece.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...