În articolul publicat pe site-ul clonă JURNALUL.MD se spune, cităm: „Un fruntaş al Platformei DA, proprietarul unui SRL, ar fi adus produse din China şi Turcia, iar în actele vamale indica că marfa ar fi produsă în Polonia”. Mai multe televiziuni afiliate liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, au preluat imediat informaţia şi au difuzat-o citând respectivul site.

Pe lângă citarea site-ul jurnalul.md, despre care avocatul postului nostru spune că este o acţiune deliberată, pentru a fi creată confuzia cu JURNAL.MD, în textul ştirii publicate pe site-ul Prime scrie negru pe alb sursa - JURNAL.MD, însă portalul de ştiri care este parte a Jurnal Trust Media NU a publicat niciodată un astfel de articol. Mai mult, l-am contactat telefonic pe Andrei Magalu, care ne-a spus că a fost verificat de poliţişti, doar că ei nu au găsit nicio neregulă în activitatea sa. Chiar şi aşa, membrul Platformei Demnitate şi Adevăr a devenit ţinta unei campanii de denigrare.

Mai mult, antreprenorul spune că prin acestă campanie mediatică a fost afectată şi imaginea companiei poloneze de la care importă mărfuri.

Precizăm că nu este pentru prima oară când televiziunile afiliate şefului PD citează cu cea mai mare seriozitate site-ul clonă jurnalul.md, care a fost creat în aceeaşi zi cu alte două site-uri dubioase, pe aceleaşi servere. Nici pe una dintre cele trei pagini electronice nu sunt afişate informaţii despre identitatea jurnaliştilor, adresa redacţiei sau vreun număr de telefon.

Avocatul Jurnal Trust Media, Dumitru Pavel, spune că în luna martie a acestui an, o entitate necunoscută a obţinut prin intermediul întreprinderii de stat „MoldData”, înregistrarea site-ului jurnalul.md, iar interpelările avocatului către „MoldData” privind deconspirarea titularului site-ului şi sistarea activităţii acestuia au fost respinse. Dumitru Pavel susţine că site-ul respectiv creează o similitudine de percepţie asupra mărcii noastre, JURNAL.MD, astfel fiind încălcată Legea privind protecţia mărcilor. În aceste condiţii, avocatul a acţionat în judecată întreprinderea „MoldData”.

Solicitat de Jurnal TV pentru un comentariu, expertul media şi fostul membru al CCA Vlad Ţurcanu a calificat precedentul legat de site-ul clonă şi de citarea acestuia de către unele televiziuni drept o tentativă de manipulare.

Am încercat să obţinem o reacţie de la CCA privind aceste critici. Şefa serviciului de presă al instituţiei ne-a promis că ne va expedia un răspuns oficial prin e-mail, dar mesajul aşa şi nu l-am primit. Totodată, n-am reuşit să obţinem un comentariu de la cele trei televiziuni, reunite în holdingul General Media Group, care au făcut ştire din articolul de pe jurnalul.md. La numărul de telefon al holdingului nimeni nu a răspuns.