(VIDEO) Și-ar fi bătut cu bestialitate amicul de pahar până acesta a murit: Bărbatul riscă ani grei de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oamenii legii au localizat şi încătuşat un individ în vârstă de 41 de ani, originar din raionul Străşeni, care era căutat pentru că ar fi maltratat cu bestialitate un amic de pahar, după ce ar fi servit băuturi alcoolice la domiciliul victimei. Ulterior, din cauza leziunilor corporale grave provocate, bărbatul de 42 de ani a decedat, iar făptaşul a fugit într-o direcţie necunoscută.

Totodată, poliţiştii au stabilit că, bănuitul ar fi fost implicat şi într-un caz de furt în timp ce se deplasa cu maxi-taxi de pe ruta 116. Potrivit victimei, care s-a dovedit a fi o femeie de 37 ani, individul i-ar fi sustras telefonul mobil din buzunar în valoare de 2.000 lei.

De asemenea, individul era căutat de către poliţişti, pentru păstrare ilegală de substanţe narcotice.

Actualmente bărbatul este cercetat penal în stare de arest. Conform legislaţiei în vigoare, el riscă o pedeapsă cu privarea de libertate pe un termen de la 12 ani până la 15 ani.


CITIȚI ȘI...