Puieți din teiul lui Eminescu de la Iaşi vor ajunge la Viena, Berlin, Cernăuți și București

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Puieți din teiul lui Mihai Eminescu de la Iaşi vor fi plantați la Viena, Berlin, Cernăuți și București, după ce au fost recoltaţi din teii care au crescut din bătrânul arbore-simbol al poetului.

Vor fi plantaţi lângă o statuie a lui Eminescu, în capitala Austriei. Alţi puieţi de tei vor fi sădiţi la Berlin, Cernăuţi şi Bucureşti, oraşe în care a locuit marele nostru poet.

Specialiştii estimează că „Teiul lui Eminescu” are 550 de ani. Pentru că arborele din Copou fusese atacat de o ciupercă şi risca să moară, la începutul anilor 80, specialiştii au salvat câţiva puieţi.

După aproape 40 de ani, puieţii au ajuns acum tei maturi şi reprezintă obiectiv turistic.

Mai mulţi puieţi de tei urmează să fie recoltaţi, plantaţi în ghivece şi mutaţi în sere, potrivit tvr.ro. Vor ajunge la Viena, la sfîrşitul lunii viitoare, după ce au primit toate aprobările, scrie presa română.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...