Surprins la ieşirea din Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul nu a fost deloc dispus să vorbească, repetând doar că nu oferă comentarii.

Între timp, Inspecţia Judiciară a CSM urmează să decidă dacă judecătorul a comis abateri şi, respectiv, dacă este cazul să fie iniţiată o procedură disciplinară.

Iurie Obadă cunoaşte despre lansarea investigaţiei, dar, la fel, refuză să-şi exprime public punctul de vedere.

Andrei Brăguţă, în vârstă de 32 de ani, a murit la sfârşitul lunii august, când se afla în penitenciarul 16. El a fost reţinut pe 15 august, după ce s-a luat la ceartă cu inspectorii de patrulare, în timp ce venea de la Bălţi la Chişinău. În izolator a fost chemată o ambulanţă, iar medicii au insistat asupra transportării lui Brăguţă la spital, dar poliţiştii au refuzat să facă acest lucru. Deşi era la evidenţa medicului psihiatru, el a fost plasat în arest, iar judecătorul de instrucţie Iurie Obadă a decis eliberarea unui mandat de arestare pe un termen de 30 de zile. Oficial, bărbatul a murit de „insuficienţă respiratorie, cauzată de bronhopneumonie purulentă bilaterală”. Patru deţinuţi şi trei angajaţi ai Ministerului de Interne sunt cercetaţi în dosarul Andrei Brăguţă. Unul dintre bărbaţii care au stat în aceeaşi celulă cu Andrei Brăguţă a spus că el a fost adus bătut.

În urma acestui caz, reprezentanţii mai multor organizaţii nonguvernamentale au cerut demisii la nivel înalt, dar deocamdată apelul lor a rămas fără răspuns.