Sustenabilitatea Bugetului Public Naţional (BPN) a fost frecvent afectată de decizii populiste ale politicienilor prin alocarea banilor publici pe post de pomeni electorale în anii de derulare a alegerilor sau lipsa de corelare dintre planificarea bugetară şi realităţile din economie, mold-street.com.

Apariţia pe agenda publică a proiectului legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale în perioada 2010-2012 urma să vină drept antidot la problemele menţionate mai sus, însă traseul acestei legi până la adoptarea din anul 2014, dar şi după adoptarea acesteia arată în mod vădit fuga autorităţilor de administrare responsabilă a finanţelor publice.

O confirmare în acest sens este şi ultima iniţiativă a Ministerului Finanţelor de modificare a legii date prin care se propune excluderea aspectelor ce vizează legiferarea limitelor macro-bugetare pe termen mediu.

Ce propun cei de la Finanţe

În redacţia actuală, Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale (art.47 şi 49) prevede că începând cu ciclul bugetar pe anii 2017-2019, Parlamentul urmează să aprobe limitele macro-bugetare pe termen mediu întru sporirea rolului Cadrului Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) în procesul bugetar, ca instrument de fundamentare a proiectelor bugetelor anuale, şi asigurarea disciplinei financiare generale şi stabilităţii bugetului pe termen mediu.

Mai exact, Guvernul, în termenul prevăzut de calendarul bugetar, trebuie să prezinte Parlamentului spre aprobare proiectul legii privind limitele macro-bugetare pe termen mediu, exprimate în valoare nominală şi ca pondere în produsul intern brut (PIB). Limitele macro-bugetare pe termen mediu se stabilesc pentru:

• veniturile totale ale bugetului public naţional;

• cheltuielile totale ale bugetului public naţional;

• cheltuielile de personal ale bugetului public naţional;

• soldul bugetului public naţional.

După aprobare de către Parlament, limitele date nu pot fi depăşite pentru anul bugetar viitor – cele exprimate în valoare nominală şi ca pondere în PIB, iar pentru următorii doi ani bugetari – cele exprimate ca pondere în PIB.

Acum însă Ministerul Finanţelor propune ca aceste prevederi să fie abrogate, considerând că legiferarea limitelor macro-bugetare pe termen mediu este “prematur pentru procesul bugetar în Moldova”.

Limitele macro-bugetare percepute de autorităţi ca un strat suplimentar de birocraţie

Totuşi, argumentele prezentate de Ministerul Finanţelor în susţinerea acestei iniţiative sunt departe de a fi convingătoare. În mod surprinzător, deşi chiar în nota informativă a acestei iniţiative cei de la Ministerul Finanţelor afirmă că în mod normal aprobarea limitelor macro-bugetare se face pentru „asigurarea disciplinei financiare generale şi stabilităţii bugetului pe termen mediu”, unul din argumentele invocate în susţinerea abrogării acestor limite se referă la faptul că „adoptarea cadrului macro-bugetar de către Parlament, ca o etapă nouă în procesul bugetar, implică un strat suplimentar de birocraţie la formularea bugetului anual, care ar putea crea blocaje pentru procesul bugetar în Moldova, care şi aşa este stânjenit de o serie de alte rigidităţi”. 

Ar fi greu de crezut că pentru stabilitatea bugetară pe termen mediu nu se merită un efort adiţional, inclusiv şi birocratic.

Chiar autorităţile recunosc că „aprobarea ţintelor macro-bugetare de către Parlament anterior sau concomitent cu legea bugetară anuală reprezintă o practică aplicată de mai multe ţări UE (Romania, Lituania, Slovacia, Suedia, etc)”. Totuşi cei de la Ministerul Finanţelor au ajuns la concluzia că „experienţa internaţională demonstrează că aceasta nu are un impact semnificativ asupra procesului bugetar, ci se bazează mai mult pe practici operaţionale şi administrative solide şi mai puţin pe aprobarea cadrului fiscal prin lege”. Iniţiatorii proiectului nu aduc însă nici un argument concret ce ar demonstra cu adevărat că impactul în alte ţări ar fi unul minim.

În acest context este interesant să ne aducem aminte poziţia autorităţilor din anul 2014 pe acest subiect, atunci când a fost adoptată legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale. 

Astfel, în nota informativă de atunci se menţiona printre altele că „procesul de planificare strategică a bugetului, în special privind stabilirea priorităţilor politice şi limitelor de cheltuieli rămâne a fi destul de dificil, deseori provocând tergiversări în aprobarea CBTM”, iar „documentul privind prognozele CBTM tot mai des în ultimii ani a constituit doar un document intern al Guvernului şi nu a devenit acel instrument de călăuză a Guvernului şi Parlamentului privind strategia bugetar-fiscală, în baza căreia se fundamentează proiectele bugetelor anuale”. 

Or, prin iniţiativa de acum a Ministerului Finanţelor de excludere a limitelor macro-bugetare pe termen mediu se va perpetua aceeaşi situaţie descrisă mai sus în care Cadrul Bugetar pe Termen Mediu va avea doar un rol cu titlu de informare, dar nu şi de responsabilizare a factorilor de decizie.

Iniţiativă contrară Strategiei de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020

De altfel, iniţiativa dată pare să fie pe contrasens cu ce şi-au asumat autorităţile în anul 2013 prin Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020. Astfel una din cele 7 componente a strategiei este un cadru macro-bugetar bun, care este esenţial pentru stabilirea obiectivelor bugetar-fiscale pe termen mediu, obiectivul acestei componente fiind de a îmbunătăţi calitatea previziunilor macroeconomice şi fiscale pentru a asigura elaborarea bugetului în baza unui cadru macro-bugetar realist şi previzibil. 

Totodată, pentru a spori Credibilitatea bugetului, strategia are formulat un obiectiv ce presupune „Implementarea deplină a noii legi privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală: restricţionarea modificărilor bugetare  pe parcursul anului şi aplicarea regulilor bugetar-fiscale stabilite de legislaţie”. 

De fapt, prin această iniţiativă autorii acţionează contrar celor asumate în Strategie.

Autorii îşi mai argumentează iniţiativa şi prin faptul că „prevederile articolului 49, în fond, dublează (înăspresc) prevederile  articolului 15 din Legea nr.181/2014, care stabileşte regulile politicii bugetar-fiscale (limita deficitului bugetar)”.  

Spaţiu de manevră pentru autorităţi

Totuşi, această afirmaţie e mult forţată, întrucât abrogarea limitelor macro-bugetare lasă un spaţiu de manevră mult mai mare pentru autorităţi. Articolul 15 la care se face referinţă stipulează că „politica bugetar-fiscală se elaborează în concordanţă cu alte politici convergente şi asigură ca nivelul-limită anual al deficitului bugetului public naţional, excluzând granturile, către anul 2018, să nu depăşească 2,5% din produsul intern brut”. 

Dar, nici măcar plafonul dat nu este unul bătut în cuie. Or acelaşi articol din lege menţionează că „depăşirea nivelului-limită al deficitului bugetului public naţional (BPN) se permite în condiţiile existenţei surselor reale de finanţare a proiectelor de investiţii capitale finanţate din surse externe şi a capacităţilor de valorificare a acestora”.  

De altfel, după cum rezultă din datele din figura de mai jos, nici începând cu anul 2018 indicatorul ponderii deficitului BPN în PIB, excluzând granturile, nu va fi sub nivelul de 2,5%, iar estimările din CBTM 2018 – 2020 arătă că indicatorul dat va oscila între 3 şi 4% din PIB.

În general, traseul legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale de la versiunea iniţială propusă de Guvern şi până la adoptarea prin asumare de răspundere în iulie 2014 este destul de interesant, mai ales din perspectiva aspectelor ce vizează regulile privind politica bugetar-fiscală. 

Astfel, versiunea iniţială a legii era mult mai apropiată de practica internaţională şi presupunea respectarea concomitentă a următoarelor reguli de politică bugetar-fiscală:

• rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului public naţional pe termen mediu va fi menţinută sub/sau va fi cel mult egală cu rata anuală de creştere nominală a PIB, prognozată pentru anii bugetari respectivi.

• nivelul limită anual al deficitului bugetului public naţional nu poate depăşi volumul cheltuielilor capitale şi nu poate constitui mai mult de 3% din PIB.

Cu alte cuvinte, aceste prevederi ar fi asigurat că pe de o parte statul nu va cheltui mai mult decât posibilităţile productive ale economiei, iar mărimea deficitului bugetar nu putea depăşi mărimea investiţiilor capitale, întrucât este rezonabil ca aceste resurse să creeze valoare adăugată şi efect multiplicator pentru economie. 

De altfel, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare din Romania de exemplu conţine prevederi apropiate de acestea şi chiar şi mai draconice. De ce aceste prevederi nu s-au mai regăsit în varianta finală adoptată a legii rămâne neclar, însă probabil legiuitorii şi Guvernul nu au dorit să piardă amprenta populistă la utilizarea resurselor publice. 

Cert este că în ultimul deceniu datele efective arată că statul a cheltuit mai mult decât a putut genera economia în majoritatea anilor, inclusiv anii electorali 2009 şi 2014.

Despre cronologia evenimentelor referitor la adoptarea acestei legi scria pe blog în 2014 şi fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă: „Proiectul dat a fost elaborat în perioada 2010-2012. Examinarea şi aprobarea Guvernului a avut loc în primăvara anului 2012. Ulterior, proiectul a fost adoptat în prima lectură de către Parlament, în toamna lui 2012, iar după mai multe consultări şi modificări, în iunie 2013, a fost adoptat în lectura a doua. Deci suficient pentru a deveni Lege. Atunci Legislativul a considerat (deşi Constituţia nu prevede aşa ceva) că ar mai trebui încă o lectură, finală”. În cele din urmă, legea a fost adoptată în iulie 2014 de către Guvernul Leancă prin asumare de răspundere.