Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.09.2017

Banca Națională a Moldovei informează că încă în anul 2015 au fost înaintate acțiuni civile în privința unor companii din „grupul Shor”

Banca Națională a Moldovei informează că încă în anul 2015 au fost înaintate acțiuni civile în privința unor companii din „grupul Shor”

Potrivit unui comunicat emis de Banca Națională a Moldovei, în urmă cu doi ani, BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. a depus cereri de chemare în judecată a societăților comerciale SRL „CARITAS GROUP”, „VOXIMAR-COM” SRL. Potrivit informației prezentate de BC „BANCA SOCIALĂ ” S.A. în proces de lichidare, aceasta deja dispune de patru hotărâri judecătorești definitive cu privire la încasarea de la SRL „CARITAS GROUP” și alte trei societăți comerciale, incluse în grupul cunoscut de public drept „Grupul Shor”, a datoriei în valoare totală de peste 12 miliarde lei. Acțiunea civilă împotriva „VOXIMAR-COM” SRL în valoare de circa 3 miliarde lei se află pe rol în instanța de apel.

La fel, potrivit lichidatorilor Băncii de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. „UNIBANK” S.A., la sesizarea băncilor în cauză au fost intentate multiple cauze penale, care includ și acțiuni civile intentate în procesul penal de încasare a prejudiciilor suportate de bănci. (Vedeți și comunicatul BNM din 5 septembrie 2017).

BNM menționează că lichidatorul unei bănci are atribuţii depline de a conduce, a gestiona şi a controla banca şi de a lua orice măsuri în vederea lichidării ei eficiente, inclusiv dreptul de a colecta datoriile faţă de bancă şi de a intenta acţiuni în instanţele de judecată. Totodată, ținând cont de atribuția BNM de supraveghere a procesului de lichidare a băncilor, BNM a solicitat lichidatorilor să întreprindă toate acțiunile necesare în vederea recuperării prejudiciilor cauzate celor trei bănci și monitorizează activitatea lichidatorilor, inclusiv prin examinarea rapoartelor periodice prezentate de către aceștia.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus