Este inadmisibil ca guvernanţii să se eschiveze de la discuţii cu protestatarii sau să încerce a le tergiversa prin diferite modalităţi. Este opinia foştilor preşedinţi ai Republicii Moldova, Mircea Smegur şi Petru Lucinschi, care i-au îndemnat pe cei de la putere să nu pună la încercare răbdarea oamenilor. Într-un comunicat de presă, foştii şefi de stat menţionează că protestul din Piaţa Marii Adunări Naţionale nu trebuie ignorat, întrucât oamenii care au ieşit în stradă nu sunt susţinători ai opoziţiei, ci votanţi ai partidelor de la guvernare. Mai mult, manifestanţii susţin politica de integrare europeană, dar dezaprobă dezastrul din sistemul bancar şi ritmul prea lent de implementare a reformelor. Totodată, foştii preşedinţi au lansat un apel către manifestanţi pe care i-a îndemnat să protesteze paşnic, civilizat şi fără excese.