Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Cu ocazia încheierii mandatului Republicii Moldova la preşedinţia în exerciţiu a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), la Chişinău va avea loc pe 18 iunie reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale OCEMN.
Reuniunea va fi prezidată de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului de Miniştri. La deschiderea evenimentului va participa preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, şi Secretarul General al OCEMN, ambasadorul Victor Ţvircun.
Oficialii urmează să discute despre realizările obţinute de preşedinţia Republicii Moldova pe parcursul mandatului, dezvoltarea socio-economică a statelor membre, precum şi evoluţiile din regiune. La finalul evenimentului va avea loc ceremonia de preluare a preşedinţiei OCEMN de către România.
Preşedinţia OCEMN a fost deţinută de Republica Moldova în perioada ianuarie-iunie curent. Statele membre OCEMN sunt Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi Serbia.