Comisia pentru Securitate şi Siguranţă Nucleară (NSSC) a afirmat că a efectuat teste pe mostre prelevate din sol, aer şi apă, la scurt timp după testul nuclear nord-coreean, ce a avut loc duminică.

Comisia a anunţat că analizează “cum a ajuns xenonul pe teritoriul sud-coreean” şi va stabili ulterior dacă gazul “este legat de testul nuclear nord-coreean”.

Xenonul este un gaz incolor ce poate apărea natural şi care este folosit la fabricarea unor tipuri de faruri. Însă NSSC a precizat că a detectat xenon -133, un izotop radioactiv care nu apare natural şi care a mai fost detectat în trecut în urma testelor nucleare nord-coreene.

Autorităţile au dat asigurări că gazul detectat nu afectează populaţia sau mediul.