Principală  —  IMPORTANTE   —   Cine protejează „Vila Nouă”?

Cine protejează „Vila Nouă”?

În 2001, Primăria Chişinău a oferit autorizaţie de construcţie pentru un restaurant nou în sectorul Ciocana. Localul „Vila Nouă” se află într-o zonă rezidenţială, la nici 15 metri distanţă de un bloc de locuit. Mai mult, restaurantul a fost edificat în urma defrişării spaţiilor verzi, care serveau drept loc de joacă pentru copii. În 2015, altă autorizaţie a primăriei le oferă patronilor restaurantului dreptul de a se extinde, astfel încât localul ajunge la nici 10 metri distanţă de bloc. Locatarii sunt nemulţumiţi de gălăgie, miros de deşeuri şi de felul în care sunt trataţi de autorităţi. Zeci de cereri, plângeri şi petiţii au fost expediate Inspectoratului de Poliţie şi altor instituţii abilitate. Toate demersurile s-au soldat cu acelaşi răspuns: „Totul este legal”.

În 1999, Elena Şpac obţine dreptul de proprietate asupra terenului de pe str. Ginta Latină, 5/3. Peste un an, proprietara primeşte de la Primăria Chişinău autorizaţie de construcţie. În 2004, terenul a fost vândut actualilor patroni ai restaurantului, Angela şi Veaceslav Curoşu. După ce, la 19 mai 2015, Consiliul Municipal Chişinău (CMC) aprobă modificarea hotarelor terenului, cu condiţia achitării sumei de 480 mii de lei, aceştia îşi extind afacerea. Astfel, două terenuri au fost date în arendă pe un termen de cinci ani. Primul teren, cu suprafaţa de 0,026 ha, a fost alocat pentru deservirea localului de alimentaţie publică, exploatarea terasei de vară şi amenajarea terenului de joacă. Cel de-al doilea teren, de 0,0235 ha, din domeniul public, fără drept de construcţie şi de îngrădire, era destinat deservirii obiectivului de alimentaţie publică şi exploatarea terasei de vară.

Teren de joacă public, dar cu plată

Imediat după obținerea celor două loturi în 2015, proprietarii au instalat un gard de protecție și au amenajat terenul de joacă. Deși CMC, în decizia sa, stipulează că proprietarii restaurantului se obligă să amenajeze terenul de joacă și parcările auto pentru utilitate publică fără a le îngrădi, peste un an, tot primăria autorizează îngrădirea terenului de joacă.

Astfel, terenul a fost separat cu un gard din gratii, acolo având acces doar copiii clienților localului, informează pagina oficială a restaurantului. Pe de altă parte, Veaceslav Curoșu declară că toți copiii sunt bineveniți pe terenul de joacă și nu ar exista nici o restricție.

În aprilie 2016, pe terenul amplasat în spatele restaurantului, a fost ridicat un gard de protecție pentru construcții, fără vreo autorizație de la primărie. Locatarii au ieșit la protest, proprietarii au chemat poliția și personalul de pază de la Bercut.

Deși manifestanții cereau să se facă dreptate, o protestatară a fost amendată cu o mie de lei pentru că ar fi dat jos un cotileț din gardul construcției, declară locatarul, Boris Vatamanu. Abia în martie 2017, proprietarii au obținut certificatul de urbanism pentru proiectare a Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, iar peste o lună și autorizația de construcție. Pe terenul respectiv a fost construită bucătăria, iar alături, spațiu amenajat pentru evacuarea gunoiului.

Este curios faptul că, potrivit documentelor deținute de proprietari, autorizația de construcție de la Primărie datează din 10 aprilie 2017, pe când cererea pentru obținerea acestei autorizații este înregistrată la 22 iunie 2017. Reiese că autorizația pentru construcții a fost obținută înainte de a fi solicitată de către proprietari.

La momentul actual, patronii au toate actele care ar demonstra că construcția din spatele restaurantului este autorizată și conform prevederilor legale. Totodată, atât locatarii, cât și polițiștii de sector, prezenți la protestul din 2016, cunosc că patronii au început construcția gardului de protecție cu un an înainte de a avea proiectarea și autorizația primăriei. Locatarii acuză că proprietarii restaurantului „Vila Nouă” ar fi acaparat ilegal, cu sprijinul funcționarilor Primăriei Chișinău și ai altor angajați ai instituțiilor de stat terenul aferent blocurilor locative.

Zeci de cereri – niciun rezultat

Locatarii au sunat în repetate rânduri la poliţie, sesizând toate conflictele. În momentul în care agenţii de patrulare se apropiau de local, sunetul muzicii era redus, susţine locatarul Boris Vatamanu. Acesta este convins că proprietarii erau anunţaţi despre sosirea organelor de drept, astfel încât să aibă timp să facă linişte în local şi pe terasă.

Fără sprijinul poliţiştilor de sector, locatarii au decis să meargă mai departe. O petiţie semnată de 50 de locatari a fost adresată şefului Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pânzari, Direcţiei Generale Comerţ Alimentaţie şi Prestări Servicii a Primăriei Chişinău şi procurorului interimar, Igor Popa. În petiţie se spune că evenimentele din local sunt însoţite de gălăgie, chiuit, injurii, strigăte, de ţipetele petrecăreţilor, mai rar, la ceremonii se organizează şi focuri de artificii. „Un deranj aparte este creat de clienţii care se odihnesc pe terasa de vară din curtea restaurantului. Proprietarii restaurantului nu respectă graficul de activitate a terasei. Clienţii sunt lăsaţi să chefuiască până târziu. Foarte des sunt gălăgioşi, înjură, strigă, copiii lor, jucându-se pe terenul de lângă terasă, ţipă şi fac gălăgie până târziu”. „Din cauza gălăgiei, nu putem deschide ferestrele, ne sufocăm în locuinţe. Pe terasă se coc frigărui şi alte produse din carne, iar când bate vântul spre casele noastre, tot fumul umple apartamentele”, se spune în scrisoarea colectivă. Locatarii mai sunt indignaţi că angajaţii restaurantului vin la lucru cu automobilele şi blochează intrarea în cartier spre blocurile 5/3 şi 7 din str. Ginta Latină. Când sunt ceremonii, şi clienţii vin cu maşini, blocând accesul în cartier către casele noastre, închid trotuarul din faţa restaurantului, deseori parchează maşini chiar sub case. După ceremonii, angajaţii restaurantului adună gunoiul după clădire, la 5-7 m de blocurile locative. Autospeciala care transportă gunoiul vine pe la 2-3 noaptea. Lucrătorii restaurantului nu selectează gunoiul şi resturile menajere, de aceea la încărcarea gunoiului se aude un zgomot puternic de sticle goale, care de fiecare dată trezesc locatarii. Un zgomot insuportabil este produs şi de sistemul de ventilare al restaurantului, amplasat din partea blocului locativ nr. 5-A, declară semnatarii petiţiei.

Autorităţile care au permis extinderea restaurantului

Din cauza distanței mici faţă de restaurant, locatarii blocului sunt deranjați de gălăgie

Autorizaţia de construcţie a loturilor de teren arendate în 2015 a fost semnată de fostul arhitect-şef al Direcţiei Arhitectură a Primăriei Chişinău, Ion Carpov. Acesta a fost numit în funcţie în 2013 prin dispoziţia primarului de atunci, Dorin Chirtoacă. Totodată, soţia lui Carpov, Aurelia Carpov, este fondatoarea şi conducătoarea societăţii cu răspundere limitată „Axis Mundi”, licenţiată în construcţia clădirilor, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare. Astfel, Ion Carpov a fost acuzat de consilierul municipal Ion Ceban că a aprobat construirea ilegală a unui bloc multietajat, pe N. Dimo, 1/1. Potrivit consilierului, Carpov ar fi eliberat avizele necesare pentru proiect, ca ulterior blocul să fie construit de firma soţiei sale. Cazul a fost examinat de CNA. În mai 2016, Carpov a demisionat, motivând că urmează să activeze în proiecte de arhitectură peste hotare.

Secretarul CMC, Valeriu Didencu, care a semnat decizia în 2015, a fost reţinut de CNA în mai 2017, pe motiv că ar fi pretins, repetat, mijloace financiare şi bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi de la unii consilieri municipali pentru diverse servicii. Banii au fost primiţi atât pentru includerea pe ordinea de zi a CMC a proiectelor deciziilor privind prelungirea termenului de arendă a unor terenuri, privind modificarea hotarelor unor loturi, cât şi pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării de terenuri, pentru aprobarea unor planuri urbanistice. Potrivit deciziei magistraţilor Judecătoriei Chişinău din 27 mai 2017, Didencu a fost transferat în penitenciarul nr. 13 pentru 30 de zile.

Şeful Direcţiei funciare, Nicolae Crăciun, activează din 2006. În iunie 2014, acesta a fost vizat într-un dosar de corupţie, pe motiv că ar fi luat mită de la un agent economic pentru atribuirea unor terenuri. Crăciun a fost plasat atunci în arest preventiv pentru 20 de zile, după care a fost restabilit în funcţie de instanţa de judecată.

Viceprimarul Igor Lupulciuc trebuia să asigure controlul îndeplinirii prevederilor deciziei Primăriei. În 2008, în toiul conflictului dintre Mihai Moldovanu şi Ion Arteni pentru şefia Direcţiei Sănătate, acesta a fost demis, pe motiv că s-a implicat în dispută de partea lui Arteni, fapt considerat de primar drept comportament nejustificat. Până a fi demis, Lupulciuc era responsabil de problemele locativ-comunale, organizarea reparaţiei spaţiului locativ şi reţelelor inginereşti, de salubrizarea şi amenajarea teritoriului. Funcţiile lui Lupulciuc au fost transmise lui Lilian Carp, şeful Cabinetului primarului general. În 2011, în baza hotărârii Curţii Supreme de Justiţie, Lupulciuc şi-a recăpătat atribuţiile pe care le-a deţinut până în 2008.

Autorităţile – surde la semnalele locatarilor

În urma numeroaselor cereri adresate Inspecţiei Teritoriale în Construcţii (ITC), instituţia a venit cu un răspuns pentru locatari, precum că, în urma verificării legalităţii lucrărilor de construire a gardului din spatele localului, s-a constatat că proprietarii terenului au demarat lucrările de construire a unui gard de protecţie şi amenajare a terenului de joacă pentru copii în limita hotarelor terenului privat şi celui arendat din adresa menţionată în baza autorizaţiei de construcţie. „Pentru derularea lucrărilor de construcţie beneficiarii dispun de următoarele acte: Certificatul de urbanism pentru proiectare emis de Primăria Chişinău şi Documentaţia de proiect elaborată de Arhiart-Studio SRL, avizată în modul stabilit de lege. În prezent, lucrările de construcţie sunt finalizate. Abateri de la proiect nu s-au depistat”, indică ITC.

Direcţia Generală Comerţ, Alimentaţie Publică şi Prestări Servicii a CMC, care a examinat petiţia locatarilor, le răspunde că restaurantul are program de lucru 24 din 24 de ore, iar terasa de vară – până la ora 22.00. „În urma examinării petiţiei, agentul economic a prezentat procesul-verbal de măsurare a zgomotului şi vibraţiei, prin care s-a stabilit că nivelul echivalent al zgomotului pe teritoriul zonei rezidenţiale a blocurilor locative din str. Ginta Latină nu influenţează fondul acustic existent”, se spune în răspunsul Direcţiei, subliniindu-se că Angela Curoşu a fost avertizată la şedinţa Consiliului Direcţiei în legătură cu respectarea ordinii publice în unitatea gestionată şi neadmiterea creării de incomodităţi locatarilor.

Inspectoratul de Poliţie a vizat, în răspunsul său, că evaluarea nivelului de zgomot la „Vila Nouă”, întocmită de Centrul de Sănătate Publică din Chişinău, arată că pe teritoriul zonei rezidenţiale a blocurilor locative din str. Ginta Latină fondul acustic existent este normal.

Pe de altă parte, proprietarul restaurantului declară că clienţii nu mai sunt deserviţi pe terasă după ora 22, dar că nu poate să-i alunge. El mai spune că şi terenul de joacă nu mai este accesibil după aceeaşi oră şi că deţine toate actele necesare care demonstrează că nivelul zgomotului este echivalent zonei rezidenţiale. Mai mult, Veaceslav Curoşu susţine că toţi copiii pot veni pe terenul de joacă, mai ales că se organizează săptămânal numere de circ. „E nedrept că puţinii agenţi economici care au rămas în R. Moldova sunt presaţi, în cele din urmă nimeni nu va mai rămâne în această ţară”, spune Curoşu.

La rândul lor, locatarii din zonă spun că sunt gata să meargă până în instanţa de judecată pentru a putea trăi în linişte.