Iran: Ameninţările SUA la adresa Coreei de Nord pun întreaga lume în pericol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că ameninţările lansate de SUA au forţat Coreea de Nord să dezvolte arme nucleare, iar acest lucru reprezintă „un joc periculos pentru întreaga lume”, informează site-ul postului France 24.

„De ce a ales Coreea de Nord această cale care a îngrijorat lumea din estul Asiei? Este din cauza ameninţărilor la adresa existenţei Coreei de Nord”, a declarat Rouhani la Teheran.

„Atunci când o ţară a obţinut arme atomice, atunci jocul ameninţărilor devine un joc periculos pentru întreaga lume”, a adăugat preşedintele iranian.

„Suntem de părere că această chestiune trebuie rezolvată prin negocieri şi dialog”, a completat Rouhani, care a mai afirmat că oficialii americani ar trebui să-şi reducă tonul ameninţător.

Coreea de Nord a anunţat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, iar aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai puternic test nuclear efectuat vreodată de regimul de la Phenian.

Statele Unite au anunţat că pregătesc noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, iar Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit luni pentru a discuta situaţia din Peninsula Coreeană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...