În 2015, 48% dintre britanici spuneau că nu cred în nicio religie, precizează acest institut, notând că numărul persoanelor fără religie nu a încetat să crească de când a început să fie recenzat, în 1983. Oamenii areligioşi reprezentau atunci 31% din populaţia britanică.

Declinul afectează în special Biserica anglicană a Angliei, la care se declară afiliaţi numai 15% dintre cei interogaţi, la jumătate faţă de anul 2000, mai precizează această anchetă desfăşurată între iulie şi octombrie 2016 pe un eşantion de 2.942 de adulţi.

Există în schimb o stabilitate în rândul catolicilor, o persoană din zece declarându-se, ca în urmă cu 30 de ani, de această religie, în timp ce numărul persoanelor cu religii necreştine este şi el stabil de circa zece ani (6% în 2016).

Fără nicio surpriză, tinerii sunt aceia care întorc cel mai mult spatele religiei, 71% dintre cei din segmentul de vârstă de 18-24 de ani afirmând că nu au niciuna, faţă de 62% în 2015. Chiar dacă reculul credinţei afectează întregul segmentelor de vârstă, el este mai puţin pronunţat la cei mai în vârstă, existând 40% de persoane fără religie în rândul celor de 65-74 de ani şi numai 27% în al celor de peste 75% de ani.

"Această creştere a numărului de persoane fără credinţă religioasă se înscrie în tendinţa durabilă conform căreia un număr crescând de persoane se declară fără religie", subliniază Roger Harding, un responsabil al institutului, într-un comunicat.

"Şi în condiţiile în care atât de mult tineri nu au nicio religie, este dificil să vedem această schimbare estompându-se prea curând", a adăugat el.

Creşterea "cea mai notabilă" priveşte Biserica Anglicană, a adăugat el, "dar aceste cifre trebuie să-i facă să reflecteze pe toţi responsabilii religioşi". Aceştia "ar putea să se întrebe dacă nu ar trebui să facă mai mult (...) pentru a se adapta schimbărilor din societate", în special pe teme precum sexualitatea sau avortul.