Actualitate

INFOGRAFIC /// Ce fel de stat a creat Vladimir Putin

Raportul, realizat de expertul Mark Galeotti, de la Centrul de Relații Internaționale din Praga, și intitulat „Controlling chaos: How Russia manages its political war in Europe”, aduce în discuție, printre alte aspecte, și felul în Kremlinul își folosește în Europa „agenții haosului”, un set de tactici de luptă politică ce are la bază specia de stat pe care a creat-o președintele Vladimir Putin.

Astfel, scrie Galeotti, sub conducerea lui Putin, „noțiunile tradiționale ruse – și chiar sovietice – despre supremația intereselor statului” au dus la articularea nu atât de mult a unui stat totalitar, cât mai degrabă a unui „stat mobilizator”.

Conceptul acesta a fost analizat amănunțit, anul trecut, într-un raport Chatham House, sub semnătura lui Andrew Monaghan. Statul mobilizator, din perspectivă conceptuală rusească, prioritizează îngrijorările de securitate în gândirea strategică și subordonează toate resursele bugetare și administrative acestui acestui unic țel.

O asemenea formă de putere este dispusă, cu anumite limite, „să accepte prezența societății civile, presa liberă, activitățile economice independente și chiar un anumit pluralism politic”. Cu toate acestea, în conformite cu „convingerea sa filosofică generală”, aceea că se află într-un „război politic” și că se confruntă cu o „amenințare existențială, atât culturală, cât și politică” din partea Vestului, acest tip de stat „își rezervă dreptul de a coopta orice individ sau orgainizație atunci când simte nevoia”.

În consecință, subliniază expertul, merită să ne gândim la cât de „uimitoare” este varietatea de „jucători implicați în campaniile de măsuri active ale Kremlinului”.

Infograficul de mai sus descrie o spirală în centrul căreia se află Vladimir Putin și o rețea de săgeți care conectează un traseu complicat de măsuri active ce polarizează în jurul președintelui servicii de informații, grupuri cu alonjă de stat în stat, administrația prezidențială, comunitatea oamenilor de afaceri sau armata.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *