„În cazul Republicii Moldova, resursele regenerabile de energie sunt şi o sursă de siguranţă energetică, iar acest lucru este foarte important. Pentru cetăţeni înseamnă facturi mai mici la energie şi un mediu înconjurător mai curat. Uniunea Europeană organizează astfel de evenimente încă din anul 2006, iar din 2014 facem acelaşi lucru şi în Republica Moldova”, a declarat Pirkka Tapiola.

Pentru Săptămâna Europeană a Energiei Durabile, organizatorii au pregătit o serie de acţiuni prin care vor să promoveze energia regenerabilă, ce reduce dependenţa ţării faţă de importuri.

Săptămâna europeană a energiei durabile se va încheia duminică, cu evenimentul „SUN DA-I Fest”, un concert cu instrumente alimentate cu energie solară. Pe lângă aceasta, vizitatorii vor avea parte de o expoziţie de tehnologii bazate pe energia regenerabilă, târguri, dar şi activităţi pentru copii.