Lupu despre alegerile locale: Vom începe coaliții solide pro-europene la nivel local

Liderul PD, Marian Lupu, a declarat astăzi, în contextul alegerilor de ieri, că “vom începe construcții solide în consiliile raionale și cele locale”.

”Această oportunitate de a forma majorități pro-europene ne bucură cu atât mai mult cu cât partidele pro-europene au fost mandatate să formeze majorități în 24 de raioane din țară. Cu o asemenea susținere este foarte clar că harta Republicii Moldova nu este una roșie”, a spus acesta.

Potrivit acestuia, PDM a obținut “18% din numărul total de consilieri raionali și municipali, față de aproximativ 15% la alegerile locale din 2011 și aproape 16% la cele parlamentare din 30 noiembrie”.

În cadrul aceleaiași conferințe de presă, acesta a precizat că în conformitate cu rezultatele preliminare ale alegerilor, PDM a obținut aproximativ 230.000 de voturi pentru consiliile raionale, ceea ce i-a asigurat primul loc în 11 raioane, față de două raioane în 2011 și locul doi în 15 raioane, față de nouă în 2011.

El a mai arătat că PDM a obținut din primul tur și 147 de mandate de primar, iar în turul doi vor concura încă aproape 260 de candidați ai PDM, dintre care zece în centrele raionale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.