13:05:59 19.04.2024
Stiri

Decizii fără precedent după provocările nord-coreenilor. Trump ajută Coreea de Sud să se pregătească de război

Știri 04.09.2017 22:37 Vizualizări4819 Autor: Ziarul National


Decizii fără precedent după provocările nord-coreenilor. Trump ajută Coreea de Sud să se pregătească de război

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi omologul său american, Donald Trump, au căzut de acord să elimine limita privind încărcătura rachetelor sud-coreene, în contextul celui de-al şaselea test nuclear efectuat recent de regimul de la Phenian, a anunţat, luni, Preşedinţia Coreei de Sud. Cu câteva ore înainte, ministrul Apărării, Song Young-moo, a precizat că şefii serviciilor de securitate sud-coreene înclină mai mult spre adoptarea unor măsuri militare în detrimentul dialogului cu regimul de la Phenian, ca răspuns la recentul test nuclear.

Cei doi preşedinţi au luat această decizie în urma unei discuţii telefonice, a transmis Seulul, precizând că liderii au căzut de acord asupra necesităţii impunerii de sancţiuni şi mai dure împotriva Coreei de Nord.


Coreea de Sud vrea să crească pragul ce limitează arsenalul balistic al ţării pentru a-şi consolida capabilităţile defensive împotriva regimului de la Phenian, relatează agenţia de ştiri Reuters, citat de mediafax.ro.

În conformitate cu un acord între Washington şi Seul, revizuit în 2012, Coreea de Sud şi-a limitat în mod voluntar dezvoltarea de rachete balistice la dispozitive cu o rază de acţiune de maxim 800 de kilometri şi o încărcătură de 500 de kilograme.

Coreea de Nord a anunţat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, iar aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul de la Phenian.

Anunţul Casei Albe vine la câteva ore după ce Song Young-moo, ministrul Apărării, a afirmat, luni, că şefii serviciilor de securitate sud-coreene înclină mai mult spre adoptarea unor măsuri militare în detrimentul dialogului cu regimul de la Phenian, ca răspuns la recentul test nuclear, relatează agenţia sud-coreeană Yonhap.

Remarcile ministrului Apărării vin în contextul în care sunt presiuni tot mai mari pe preşedintele Moon Jae-in pentru a-şi schimba abordarea faţă de Phenian.

”În timpul întâlnirii Consiliului Naţional de Securitate (desfăşurată după testul nuclear de duminică), părerile au înclinat în direcţia întăririi măsurilor militare şi nu pe căutarea mijloacelor de dialog”, a declarat Song Young-moo, în faţa Parlamentului de la Seul.

Song a mai precizat că, în cadrul ultimei convorbiri cu secretarul american al Apărării, James Mattis, a cerut Statelor Unite dislocarea de armament strategic în Coreea de Sud. El a negat zvonurile conform cărora autorităţile din Seul ar fi cerut ca SUA să aducă focoase nucleare în Peninsula Coreea.

Tensiunile din Peninsula Coreea s-au intensificat după ce regimul de la Phenian a efectuat, duminică, un test al unei bombe cu hidrogen ce ar putea fi montată pe o rachetă balistică intercontinentală. În luna iulie, Phenianul a mai testat două rachete balistice intercontinentale.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md