Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cele mai grave încălcări comise…

Cele mai grave încălcări comise la alegerile locale generale

Deși reprezentanții Procuraturii Generale susțin că în cadrul alegerilor locale nu au fost comise încălcări grave, totuși, PG a pornit urmăriri penale în trei cazuri pe faptul:

-coruperii alegătorilor
-2 cazuri (satul Soltăneşti, Nisporeni şi or. Otaci);
-acţiunilor de huliganism – un caz (satul Topala, Cimişlia).

Totodată, au fost iniţiate procese penale pe faptul distribuirii în or. Orhei a pungilor cu simbolică electorală a Mişcării social-politice „Ravnopravie” ce conţineau produse de uz casnic. Pe acest caz urmează a fi adoptată o decizie în funcţie de prezenţa sau lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de corupere a alegătorilor. De asemenea, sunt în proces de examinare pretinse fapte de corupere a alegatorilor în s.Vişniovca, Cantemir şi de exercitare repetată a dreptului la vot în or.Făleşti.

Potrivit PG, procurorii vor asigura efectuarea urmăririi penale în cazurile de fraudare a alegerilor în termeni cât mai restrânşi, pentru a putea fi luate în calcul de către instanţele de judecată la confirmarea sau infirmarea legalităţii alegerilor din fiecare circumscripţie electorală.