Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Procuratura Generală a iniţiat trei cauze penale în urma neregulilor semnalate în cadrul scrutinului de ieri, faţă de cinci cauze pornite după alegerile locale generale din iunie 2011. Doua dintre dosare au fost deschise pentru coruperea alegătorilor şi anume în satul Soltăneşti, raionul Nisporeni şi oraşul Otaci, iar altul pe acţiuni de huliganism în satul Topala, raionul Cimişlia.
De asemenea, procurorii au iniţiat procese penale pe faptul distribuirii în oraşul Orhei a pungilor cu simbolică electorală a Mişcării Social-Politice „Ravnopravie” ce conţineau produse de uz casnic. Pe acest caz urmează a fi adoptată o decizie în funcţie de prezenţa sau lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de corupere a alegătorilor. Totodată, sunt în proces de examinare pretinse fapte de corupere a alegatorilor în satul Vişniovca, raionul Cantemir şi de exercitare repetată a dreptului la vot în oraşul Făleşti.
Procurorii vor asigura efectuarea urmăririi penale în cazurile de fraudare a alegerilor în termeni cât mai restrânşi pentru a putea fi luate în calcul de către instanţele de judecată la confirmarea sau infirmarea legalităţii alegerilor din fiecare circumscripţie electorală. Examinarea contravenţiilor prevăzute de articolele 47-53 din Codul contravenţional ţine de competenţa organelor poliţiei.