Guvernul german a informat într-un comunicat de presă că Merkel şi Macron au discutat la telefon, ambii condamnând ferm noul test nuclear nord-coreean. "Această ultimă provocare de conducătorul de la Phenian a atins o nouă dimensiune", se adaugă în comunicat.

Merkel şi Macron au căzut de acord că autorităţile nord-coreene încalcă dreptul internaţional şi că întreaga comunitate internaţională trebuie să reacţioneze decisiv la această nouă escaladare, potrivit Berlinului.

"În plus faţă de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, şi Uniunea Europeană trebuie să acţioneze acum. Cancelarul şi preşedintele şi-au exprimat sprijinul pentru întărirea sancţiunilor UE împotriva Coreii de Nord", se mai menţionează în declaraţie.

Pe de altă parte, ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a declarat că ultimul test nuclear al Coreii de Nord reprezintă un nou nivel de ameninţare. "Nu există nicio îndoială că aceasta este o nouă provocare, este nesăbuit. Par să se apropie tot mai mult de o bombă cu hidrogen care, dacă este amplasată pe o rachetă funcţională, ar reprezenta fără nicio îndoială un nou nivel de ameninţare", a declarat duminică Johnson la postul Sky news.

Coreea de Nord a anunţat că a testat duminică o bombă cu hidrogen. Postul public de televiziune nord-coreean a afirmat că testul a fost un 'succes total'. Bomba cu hidrogen poate fi montată pe noul tip de rachetă balistică intercontinentală de care dispune regimul nord-coreean. Precedentele teste nucleare efectuate de Phenian au avut loc în 2006, 2009, 2013 şi în ianuarie şi septembrie 2016.