Actualitate

A fost rezolvat un mister vechi de 600 de ani. Ce era lumina care a apărut pe cer în Coreea în secolul XV

În noaptea de 11 martie 1437, în ceea ce este acum orașul Seul, pe cer a apărut o stea nouă, care lumina puternic. Timp de 14 zile aceasta a strălucit pentru ca apoi să dispară în întuneric.

Astronomii coreeni au remarcat steaua misterioasă și apariția ei scurtă pe cer și au menționat-o în înregistrările lor. Șase secole mai târziu, astronomii moderni studiază aceste înregistrări determinând că ceea ce au văzut coreenii a fost o explozie cosmică numită nova.

Novele apar în sistemele cu două stele, și reprezintă momentul în care o stea moartă, cunoscută sub numele de ”pitică alb”, începe să mănânce din tovarășul său, o stea ca soarele nostru. În jurul ”piticei albe” se formează încet un strat de hidrogen furat de cealaltă stea timp de zeci de mii de ani și apoi îl eliberează pe tot odată, producând o erupție de lumină de 300.000 de ori mai strălucitoare decât soarele, care poate dura săptămâni.

Michael Shara și colegii săi de cercetători au petrecut ultimii aproape 30 de ani în căutarea stelei responsabile pentru această nova. Într-o lucrare nouă publicată miercuri în Nature, ei spun că au găsit-o în cele din urmă.

În cea mai mare parte a căutării lor, Shara, curator în departamentul de astrofizică al Muzeului de Istorie Naturală din SUA; Richard Stephenson, istoric al vechilor înregistrări astronomice de la Universitatea Durham, și Mike Bode, un astrofizician la Universitatea John Moores din Liverpool, s-au concentrat pe o parte a cerului unde au bănuit că ar trebui să se ascundă steaua misterioasă. Investigația a fost un efort uriaș și a adus după ea „eșec după eșec, după eșec”. Însă, anul trecut, Shara a găsit niște dosare relevante în biroul său. Pornind de la acestea a decis să extindă zona de căutare pe cer și a început să studieze bazele de date digitale cu stele, căutand orice obiective interesante. În cele din urmă a înțeles că o nebuloasă planetară cunoscută era de fapt rămășițele exploziei nova înregistrate în urmă cu 600 de ani în Coreea.

În urma analizării arhivelor astronomice realizate de Universitatea Harvard în perioada 1885 – 1993, experţii au descoperit că ”pitica albă” se deplasa pe o traiectorie perpendiculară cu cea a Pământului și că sistemul stelar este încă activ.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *