500.000 de oameni, în stradă la Barcelona, sub sloganul „Nu mi-e teamă!”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Manifestaţie uriaşă împotriva terorismului, în Barcelona. 500.000 de oameni au ieşit în stradă sâmbătă seară, ca să demonstreze că nu cedează în faţa terorii. Le-au stat alături regele Spaniei şi toţi membrii guvernului, dar în prim-plan au fost cei care au sărit primii în ajutorul răniţilor din atacul terorist de acum nouă zile.

Când s-a înserat, centrul Barcelonei s-a umplut de oameni. Grupuri-grupuri, sute de mii de oameni s-au adunat în capitala catalană, ca să comemoreze cele 15 victime ale atacurilor teroriste.

Şi, chiar dacă îi unea durerea, catalanii nu au uitat războiul pe care-l poartă cu conducerea de la Madrid. Au dovedit-o din plin huiduielile pe care le-a primit regele Felipe al VI-lea, în momentul sosirii sale.

A fost singurele momente mai tensionate, fiindcă până la urmă, marşul a fost unul al unităţii. Sub numele „Nu mi-e teamă”, manifestaţia a fost modul în care spaniolii au vrut să arate că refuză să cedeze în faţa terorii.

În afară de regele Felipe, la marş au participa toţi membrii guvernului şi preşedintele Cataloniei, dar în prim-plan au fost cei care au sărit primii în ajutorul răniţilor din atacul terorist.

Vorbim de medici, asistenţi medicali, poliţişti, jandarmi, pompieri, taximetrişti sau pietoni care au intervenit în primele momente după atentat.

În aceeaşi zi în care a avut loc marşul, au apărut noi înregistrări din momentul atacului de pe La Rambla. Se vede panica instalată după trecerea dubei conduse de unul dintre terorişti. Oamenii fug care încotro, mulţi caută adăpost în restaurante şi magazine. Se poate observa şi cum vânzătorii ştiu ce au de făcut în astfel de situaţii. Au blocat intrările, pentru a-i împiedica pe eventualii atacatori să intre şi să ia ostatici sau să-i ucidă pe cei aflaţi înăuntru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...