''Rezultatele provizorii arată că populaţia totală a Pakistanului este de 207,774 milioane'', a comunicat Biroul de Statistică.

Din numărul total, recensământul a consemnat 106 milioane de bărbaţi, 101 milioane de femei şi 10.418 de transsexuali, număraţi pentru prima dată oficial.

Aproape 118.000 de funcţionari guvernamentali, însoţiţi de zeci de mii de militari şi poliţişti, au fost implicaţi în culegerea datelor. Recensământul, care a început în martie şi a durat 70 de zile, a fost ordonat de Curtea Supremă. În Pakistan, unde anul viitor vor avea loc alegeri, mandatele parlamentare sunt atribuite în funcţie de densitatea populaţiei.

Potrivit celor mai noi date, gradul de urbanizare a crescut cu aproape 4 procente, ajungând la 36,38%.

Provincia sudică Sindh este cea mai urbanizată, 52% din populaţie locuind în oraşe.

În schimb, Punjab, provincia cea mai prosperă, considerată centrul politic şi grânarul ţării, îşi păstrează statutul de cea mai populată provincie, cu 110 milioane de locuitori, mai mult de jumătate din numărul total de pakistanezi.

Cifra totală, mult mai ridicată decât estimarea anterioară de circa 200 de milioane, cuprinde populaţia din cele patru provincii ale ţării şi din regiunile tribale de la frontiera cu Afganistan.

Alte 15 milioane de persoane trăiesc în regiunile disputate Kashmir şi Gilgit-Baltistan, în nord, la graniţa cu China, a declarat un oficial al PBS pentru DPA. Locuitorii acestor regiuni nu sunt incluşi în populaţia Pakistanului, deşi au dreptul să deţină paşapoarte pakistaneze.