Franța sporeşte securitatea în trenuri şi în gările din ţară în urma atacului terorist de sâmbătă din trenul internaţional Amsterdam-Paris. Între timp, anchetatorii încearcă să afle informaţii noi despre atacator, un marocan de 25 de ani. Acesta a declarat că ar fi găsit armele de foc într-un parc în Belgia şi că plănuia să jefuiască oamenii din tren. El neagă orice afiliere la vreo grupare teroristă - chiar dacă în momentul atacului avea asupra sa un pistol automat, o mitralieră Kalashnikov şi nouă încărcătoare.

Paza din toate gările din Franţa a fost suplimentată, echipaje pe poliție vor patrula în interiorul garniturilor, iar controlul bagajelor se va face mai amănunțit. Chiar și în aceste condiții, călătorii sunt îngrijorați, mai ales că teroriștii nu par a fi intimidaţi de acest tip de verificări. De altfel, noi imagini apărute în presă îl susprind pe atacatorul de sâmbătă, urcând în tren cu armele la vedere. Nimeni nu l-a oprit, iar apoi acesta a deschis focul asupra pasagerilor. Din fericire, atacul s-a soladat doar cu trei răniţi datorită curajului de care au dat dovadă trei pasageri americani, dintre care doi militari şi un pasager britanic. Între timp, Spencer Stone, soldatul american care şi-a asumat cel mai mare risc şi a fost rănit în timp ce l-a imobilizat pe atacatorul din tren, a fost externat. În confruntare, militarul american de 23 de ani a fost rănit cu un cuțit la ceafă. Curajul bărbaților care l-au imobilizat pe agresorul marocan a fost răsplătit, astăzi, de statul francez. Însuşi liderul de la Elzysee, Francois Hollande i-a decorat cu ordinul Legiunea de Onoare. Cu ceva timp înainte, într-o conferință de presă organizată la Ambasada Statelor Unite de la Paris, Anthony Sadler, Alek Skarlatos și Spencer Stone au dat publicității detalii impresionante despre atac.

Cei trei americani consideră că suspectul marocan avea o motivație teroristă evidentă şi nu poate fi vorba despre o intenţie de a jefui oamenii din tren. De altfel, după ce anchetatorii francezi i-au prezentat atacatorului dovezi cu trecutul său islamist, acesta a refuzat să mai discute cu ofiţerii şi a adoptat strategia tăcerii.