Premierul Filip recunoaște că dânsul a dat ALARMA în legătură perchezițiile de la Ministerul Educației și cel al Justiției. „Unele bariere birocratice sunt create artificial”
Premierul Pavel Filip susține că perchezițiile de la Ministerul Educației și cel al Justiției, soldate cu reținerea a patru persoane, inclusiv o angajată de la Educație și trei intermediari, au avut loc după ce dânsul a observat că se creează cozi lângă clădirea Guvernului.
„Perchezițiile de la Educație și Justiție au pornit de la faptul că vedeam de lângă clădirea Guvernului cozi. M-am interesat ce se întâmplă. Mi s-a spus că acolo așteaptă cei care vor să-și autorizeze diplomele. După ce m-am interesat mai atent de orarul acestor funcționari, am dispus verificări”, a subliniat Pavel Filip în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.
În același context, premierul și-a cerut scuze pentru „bariere birocratice create artificial”.
„Și nu e o problemă doar la Ministerul Educației. Mai avem cazuri similare când se impun bariere ca să scotă bani din cei care se grăbesc. Schema era foarte simplă. Se lucra câte două ore de două ori pe săptămână. Așa oamenii așteptau foarte mult până le ajungea rândul. Așa apăreau și cei care propuneau urgentarea sau autorizare pentru sume mari. Sper să fie dusă ancheta până la capăt”, a mai spus premierul.
Amintim că, la începutul acestei săptămâni, angajații Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții la Ministerul Educației. Patru persoane, inclusiv o angajată a ministerului, au fost reținute pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă, exprimată prin pretinderea şi primirea de bani pentru urgentarea perfectării diplomelor de studii din R. Moldova. În schemă era implicat grup de persoane, din care fac parte funcţionari ai ministerelor Justiţiei, Educaţiei, Culturii şi Cercetării, notari publici şi reprezentanţi ai unor birouri de traduceri.
Potrivit CNA, intermediarii, care activau sub paravanul unor birouri de traduceri, racolau persoane ce aveau nevoie de autentificarea actelor de studii şi le propuneau grăbirea procedurii, care, legal durează până la 30 de zile. Pentru serviciile lor, care constau în eliberarea actelor în câteva ore sau zile, ei pretindeau câte 50 de euro pentru un document, iar sumele pretinse pentru întregul set de acte variau între 250 şi 1 500 de euro.
HARTĂ: Județul Chișinău, LIDER la cazurile de CANIBALISM documentate în timpul foametei organizate de către regimul sovietic în Basarabia, în perioada anilor 1946 - 1947: În ce regiuni au fost uciși și mâncați 153 de oameni
Agenția Internațională de Energie Atomică a donat R. Moldova un aparat performant de brahiterapie 3D: Tehnologie ce permite distrugerea cu înaltă precizie a celulelor canceroase
De ce sunt tot mai dese episoadele cu praf roșiatic din Sahara