''Am demonstrat existenţa furtunilor de zăpadă pe Marte'', a explicat pentru AFP Aymeric Spiga, cercetător în cadrul laboratorului de meteorologie dinamică de la Paris, principalul autor al studiului.

Atmosfera de pe Marte este îngheţată, iar norii de particule de gheaţă se pot forma chiar şi atunci când cantitatea de vapori de apă din atmosferă este mică în comparaţie cu fenomenul similar de pe Terra.

În 2008, nava robot Phoenix aparţinând NASA, a demonstrat că aceşti nori pot aduce cu sine căderi de zăpadă. ''Atunci s-a crezut că aceste particule de gheaţă cad lent antrenate de propria greutate'', a precizat cercetătorul.

Analizând atmosfera marţiană şi norii ei de gheaţă, Aymeric Spiga şi colegii săi au demonstrat că ninsorile sunt provocate de rafalele violente de vânt, care nu se potrivesc cu imaginea poetică a fulgilor de nea care acoperă cu delicateţe ''Planeta Roşie''.

''Precipitaţiile sub formă de zăpadă sunt provocate de curenţii care coboară foarte rapid, iar o particulă de gheaţă poate cădea în intervalul de 5-10 minute'', precizează cercetătorul, şi nu într-un interval de 4 până la 5 ore aşa cum s-a presupus.

Potrivit studiului publicat în revista Nature Geoscience, aceste fenomene sunt localizate şi, de cele mai multe ori, se produc doar în anumite perioade.

Particulele de gheaţă marţiană, de dimensiuni foarte mici, nu seamănă cu fulgii mari de pe Terra. În plus, cantitate de zăpadă depusă pe sol este mică.

''Dacă ne-am aflat pe suprafaţa planetei, nu am zări o plapumă groasă de zăpadă, ci mai degrabă un strat foarte fin, neuniform'', explică specialistul. ''Nu vom putea face oameni de zăpadă sau schia pe Marte'', adaugă el.