După încheierea şedinţei de judecată, procurorul de caz a declarat că solicitarea de prelungire a mandatului de arestare a fost făcută din considerente de siguranţă.

De cealaltă parte, fostul deputat susţine că nu are cum să influenţeze martorii.

Unul dintre avocaţii lui Chiril Lucinschi a menţionat că demersul înaintat în faţa instanţei conţine mai multe ilegalităţi.

Chiril Lucinschi a fost reţinut de CNA pe 25 mai în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank şi este cercetat în arest la domiciliu. Fostul deputat a declarat anterior că nu înţelege de ce a fost reţinut abia după ce şi-a depus mandatul, dacă dosarul a fost iniţiat încă în septembrie 2016, iar între timp nu a fost audiat, deşi era gata să colaboreze cu ancheta.