Un avion cu 400 de oameni la bord, aproape de a fi doborât de o bombă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serviciile libaneze de informaţii, în colaborare cu autorităţile australiene, au dejucat un atentat vizând o cursă a companiei aeriene a Emiratelor Arabe Unite Etihad, din Australia la Abu Dhabi, a anunţat ministrul libanez de Interne, Nouhad Machnouk, citat de La Repubblica. Atentatorii voiau să folosească o păpuşă Barbie plină cu explozibili.

Machnouk a explicat, într-o conferinţă de presă, că patru fraţi cu dublă cetăţenie, libaneză şi australiană, inclusiv doi aflaţi în detenţie în Liban, au pus la punct planul de a arunca în aer avionul cu bombe ascunse într-o păpuşă şi într-o maşină de tocat carne.

Geanta de mână în care erau ascunse bombele nu a fost acceptată în cabină, pentru că depăşea cu şapte kilograme greutatea maximă admisă de Etihad.

Avionul urma să decoleze cu 400 de persoane la bord, dintre care 120 de cetăţeni libanezi. Fraţii intenţionau să detoneze bombele după 20 de minute de zbor.

Doi dintre fraţi, Khaled şi Mahmoud Khayyat, se află în prezent în arest în Australia, în timp ce un al treilea, Tarek, este un membru important al Statelui Islamic şi se află la Rakka.

Ministrul a adăugat că al patrulea frate, Amer, este cel care a încercat să urce în avion cu bombele. El a fost arestat în Liban.

Fraţii au vrut să “pedepsească Emiratele Arabe Unite şi Australia pentru că fac parte din coaliţia condusă de Statele Unite împotriva extremiştilor”, a explicat ministrul de Interne.

Dejucarea complotului a fost anunţată în luna iunie de Australia, care nu a dat, însă, detalii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...