BNS: Numărul moldovenilor care merg la odihnă peste hotare a crescut cu o treime

Cu aproape o treime a crescut numărul moldovenilor care în prima jumătate a acestui an au mers la odihnă în străinătate. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-iunie 2017, peste 85 de mii de oameni au apelat la serviciile agențiilor de turism, dintre care în jur de 83 de mii au mers peste hotare în scopuri de odihnă și agrement. Creșterea este cu aproape 32 la sută față de aceeași perioadă din anul trecut.

„Este vorba despre o revenire după doi ani de criză, atunci când veniturile au scăzut dramatic, dolarul s-a depreciat cu 30 la sută. Deci, este mai bine față de perioada precedentă de criză și, practic, am revenit la nivel de viață, de venituri mai bune în 2017”, explică directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă.

Expertul mai spune că în 2017 s-a stabilizat definitiv valuta națională, chiar a început să crească, respectiv, persoanele care au venituri în lei – au venituri mai mari în valută și acest lucru îi tentează pentru a pleca la odihnă peste hotare. „În ansambu, se atestă venituri mai mari față de anul trecut, în mărime de 10-15%, datorită stabilității macroeconomice, la care se adaugă încă vreo 5-10% din posibilități financiare suplimentare, derivate din stabilitatea leului moldovenesc”, mai spune Roman Chircă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente