Întrevedere Putin-Erdogan la Baku, în special privind energia și Siria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele rus Vladimir Putin a avut sâmbătă o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, în special privind energia și Siria, în marja Jocurilor Europene de la Baku, unde au asistat la ceremonia de deschidere, relatează agențiile de presă ruse, citate de AFP.

Putin a fost însoțit de ministrul său de externe Serghei Lavrov și de responsabili din sectorul energetic la această întrevedere cu ușile închise, potrivit presei ruse.

Înainte de întrevedere, cei doi președinți au schimbat câteva cuvinte în timpul unei ședințe foto, președintele turc comentând absența liderilor din Uniunea Europeană la primelor Jocuri Europene din istorie, țintă a numeroase critici din cauza atacurilor asupra drepturilor omului din Azerbaidjan, notează France Presse.

„Turcia, candidată la aderarea la UE, reprezintă Uniunea Europeană” la Jocurile Europene, a afirmat, zâmbind, Putin, în comentarii preluate de televiziuni.

În afară de șeful diplomației, Vladimir Putin a fost însoțit de ministrul energiei, Alexander Novak, de șeful agenției ruse pentru energie nucleară (Rosatom), Serghei Kirienko, și de șeful gigantul Gazprom, Alexei Miller, potrivit site-ului Kremlinului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, întrevederea urma să se concentreze în special pe proiectul de gazoduct TurkStream, care ar trebui să permită alimentarea Turciei cu gaz rusesc și a cărui construcție este programată să înceapă la sfârșitul lunii iunie, scrie Agerpres.

Putin și Erdogan urmau de asemenea să discute și despre situația din Siria, potrivit purtătorului de cuvânt al președinției ruse.

Este vorba de o „întâlnire importantă”, iar întrevederea ar urma să fie „substanțială”, întrucât cei doi lideri nu s-au mai întâlnit de mult timp, a comentat purtătorul de cuvânt.

Putin s-a deplasat în decembrie în Turcia pentru o vizită de stat de o zi, în cursul căreia s-a întâlnit cu președintele Erdogan.

Gazoductul TurkStream ar urma să permită Rusiei să livreze gaz Europei ocolind Ucraina, dar acordul interguvernamental dintre Moscova și Ankara nu a fost încă parafat, din cauza neînțelegerilor privind prețul, potrivit presei ruse.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...