Analişti: Gaburici a plecat onorabil. Demisia lui va avea un impact şi asupra rezultatelor alegerilor

Analiştii politici declară că demisia lui Chiril Gaburici era într-un fel una aşteptată, în societate demult vorbindu-se că Guvernul va fi demis după alegerile locale din 14 iunie. A fost un gest onorabil, care însă a demonstrat că punctele nevralgice ale guvernării sunt în altă parte decât Guvern.

Totodată, experţii mai spun că demisia lui Chiril Gaburici va lovi în rezultatele aleşilor locali din partea alianţei de guvernare, la scrutinul local ce va avea loc duminică.

Victor Juc, directorul –adjunct al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AŞM, a declarat pentru Moldova.ORG că, prin anunţul său, Chiril Gaburici a decis să anticipeze evenimentele şi să scape alianţa de guvernare de o durere de cap, în contextul în care toată lumea vorbea despre faptul că Guvernul Gaburici va activa până după alegerile locale.

“Şi liderii alianţei vorbeau despre resetarea alianţei, dar nimeni nu ştia cum va fi resetată această alianţă, pentru că există anumite mecanisme constituţionale– cine va înainta moţiunea de cenzură, cine va susţine această moţiune. Interesantă situaţie ar fi fost ca PLDM şi PDM, cele care l-au învestit, să fi votat împotriva lui Chiril Gaburici. Dar în asemenea manieră, Gaburici a rezolvat toate probleme şi cei din alianţă nu mai au această durere de cap”, a menţionat Victor Juc.

Totodată, analistul a atenţionat că Chiril Gaburici a demonstrat că în Moldova un premier tehnocrat poate activa doar în cazul unui guvern monocolor, aşa cum a fost în cazul lui Vasile Tarlev. În cazul unui guvern de alianţă, fostul premier a arătat că este lipsit de independenţa de care are nevoie.

Victor Juc a mai opinat că demisia premierului, deşi reprezintă un gest onorabil, va avea un impact negativ asupra rezultatelor alegerilor din duminică, în special pentru cei din alianţa de guvernare. În timpul rămas contracandidaţii vor arăta că Executivul rămâne în interimat, iar verticala puterii nu funcţionează, mai ales că şi Parlamentul se află acum în vacanţă, a adăugat el.

Şi analistul politic, Igor Boţan, directorul ADEPT, a declarat astăzi la o conferinţă de presă că Chiril Gaburici a procedat cu demnitate, dar că totuşi acum toţi aşteaptă din partea lui ca să spună ce se întâmplă cu adevărat cu Republica Moldova.

„Am fost martori ai unui conflict dintre premier şi actuala guvernare, atunci când acesta a cerut demiterea Procuraturii şi a BNM. Dar totodată, această demisie a arătat că deciziile se iau în altă parte decât la Guvern”, a menţionat Igor Boţan.

Potrivit lui, Chiril Gaburici a resimţit atât presiunea străzii, dar şi cea a oligarhilor. „Societatea a fost martoră la faptul unde sunt adevărate centre nevralgice ale guvernării”, a adăugat analistul Igor Boţan.

Şi expertul politic Corneliu Ciurea a criticat punctele nevralgice ascunse ale guvernării, declarând că lui Chiril Gaburici chiar i-a fost imposibil de a mai fi în continuare premier. „Numirea lui din start a fost una nostimă. Cu toate acestea i s-a dat o perioada de graţie de o sută de zile, lucrurile nu au mers, aşa că s-a ajuns aici”, a spus Ciurea.

Totodată, analistul atenţionează că în cazul dat „vina” pentru situaţia creată nu o poartă premierul, ci liderii politici care stau în spatele adevăratelor acţiuni. „Nu e vinovat Gabrici, ci liderii politici stau în spate şi pun in faţă persoane după care se ascuns ca un paravan”, a adăugat Ciurea.

Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat vineri demisia, el invocând atât ancheta la care este supus în cazul studiilor sale, dar și lipsa susținerii politice a Guvernului. În acelaşi timp, potrivit Legii cu privire la Guvern, demisionarea prim-ministrului conduce la demisionarea Guvernului în componenţă deplină.

Cerere a de demisie a prim-ministrului şi a întregii componenţe a Guvernului se prezintă Parlamentului, care se pronunţă asupra ei.

Atribuţiile Guvernului în exerciţiu (demisionar). În cazul demisiei primului-ministru, Guvernul în exerciţiu (demisionar) îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

Prin decretul de demisie, preşedintele va specifica cine va lua interimatul. De obicei acesta este luat de un membru al Guvernului, bunăoară de un vicepremier.

Pentru numirea unui nou Guvern, preşedintele ţării va consulta fracţiunile parlamentare, iar apoi va trebui să vină în faţa deputaţilor cu o candidatură la funcţia de premier.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.