Încă un proces penal pentru Primăria Chișinău: A permis unei organizații să-și păstreze sediul deși îi expirase contractul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura s-a autosesizat în baza materialelor apărute recent în presă, potrivit cărora, administraţia publică locală a alocat 2,2 milioane de lei pentru reparaţia grădiniţei nr.50 din sectorul Râcani al capitalei, în vederea creării condiţiilor unei şcoli pentru copiii cu dizabilităţi, iar o organizaţie neguvernamentală, amplasată în incinta respectivei grădiniţe, refuză să elibereze sediul primit în locaţiune în baza unui contract încheiat cu Primăria încă în anul 2001.

Pentru a verifica toate circumstanţele cazului, Procuratura a iniţiat un proces penal, investigaţiile relevînd că, deşi, încă pe 3 ianuarie 2012 expirase termenul contractului de locaţiune, nici până în prezent, factorii de decizie ai Primăriei capitalei nu au făcut nimic pentru a elibera spaţiului ocupat ilegal de Fundaţia „Ecoul Cernobâlului”.

Ca urmare a intervenţiei, administraţia publică locală şi-a revendicat, la începutul acestei săptămîni, drepturile asupra imobilului, fiind asigurată integritatea şi paza sediului respectiv, Fundaţiei fiindu-i acordat termen pentru ridicarea bunurilor.

Prin urmare, în rezultatul abaterilor grave constatate, Procuratura municipiului Chişinău a pornit o cauză penală pe faptul neglijenţei în serviciu, reţinută în acţiunile funcţionarilor administraţiei publice locale la gestionarea patrimoniului municipal.

În procesul investigaţiilor s-a mai stabilit că, în anul 1997, Fundaţia „Ecoul Cernobîlului” a mai primit în locaţiune de la Primărie un spaţiu nelocativ cu o suprafaţă totală de 175 metri pătrați pe strada Florilor din sectorul Rîşcani pentru amplasarea oficiului.

Peste cinci ani, preşedinta Fundaţiei a privatizat încăperea, pe care, în anul 2010 a donat-o fiului său.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...