Noi detalii în cazul violului de la Orhei: Cu patru zile mai devreme, minora a fost violată şi de poliţist, chiar în biroul său de serviciu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La o săptămână de la arestarea a doi locuitori ai satului Vatici, cercetaţi penal pentru violul unei minore, procurorii au reţinut şi poliţistul, în prezenţa căruia s-ar fi produs crima. În cazul urmăririi penale s-a constatat că, cu patru zile mai devreme, şi poliţistul a violat minora de 16 ani, chiar în biroul său de serviciu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Orhei.

Amintim că, incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie, la discoteca din satul Pelivan, când învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a se deplasa acasă. Prin constrângere psihică şi fizică, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani. Crima s-a produs în prezenţa celui de-al treilea complice, care se afla la volan. Acesta s-a dovedit a fi poliţist în cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei.

Vedeţi şi: Doi orheieni, cercetaţi penal pentru violul unei minore. Un poliţist, figurează în calitate de complice în dosar

Recent, cadrul urmăririi penale s-a stabilit că victima ar fi fost abuzată sexual şi de către acel poliţist cu patru zile mai devreme, când inspectorul a invitat minora la întâlnire. Sub pretextul că are de examinat o plângere, acesta a dus fata la Inspectoratul de poliţie din Orhei, unde, a violat-o în biroul său de serviciu.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, declaraţiile minorei s-au confirmat, procurorii reţinând poliţistul preventiv pentru 72 de ore, acestuia fiindu-i incriminate două capete de acuzare: viol şi complicitate la comiterea violului.

Procuratura raionului Orhei continuă acţiunile de urmărire penală, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă până la 12 ani închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...