Finanţarea proiectului este asigurată  de către Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA).

Misiunea proiectului este de a  dezvolta o platformă de dialog pentru tineretul de pe ambele maluri ale râului Nistru în privinţa rezolvării paşnice a conflictului existent, a măsurilor de promovare a încrederii şi incluziunii sociale. Astfel, se va contribui la crearea unui stat integru al Republicii Moldova, precum şi se va realiza implicarea tineretului în procesul de reglementare paşnică a conflictului transnistrean.

Evenimentul va fi onorat de prezenţa dl Gerhard Schaumberger, şef al Biroului Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare în Republica Moldova.
În cadrul evenimentului vor fi discutate eseurile studenţilor şi masteranzilor din diverse universităţi ale Republicii Moldova cu privire la transformarea paşnică a conflictelor, securitate naţională şi internaţională, rolul tineretului în promovarea culturii păcii etc. Totodată, va fi efectuat  un schimb de experienţă şi opinii asupra modalităţilor de transformare paşnică a conflictelor.

La conferinţă  participă reprezentanţi din Tiraspol, precum şi din mai multe centre universitare din Moldova (Universitatea din Comrat, Universitatea din Bălţi, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea PERSPECTIVA INT, USEM, etc.).

Evenimentul este adresat atât studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice, sectorului guvernamental şi nonguvernamental, cât şi tuturor celor interesaţi de domeniul relaţiilor internaţionale.

Lucrările evenimentului dat vor începe pe data de 13 iunie  2015, ora 10.30, sala 316, str. Nicolae Testemiţanu, nr.6.