Accident feroviar la Cimişlia. Patru vagoane ale unui marfar pentru cereale au deraiat, iar cauza ar fi canicula din ultima vreme

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tren marfar a deraiat în această după amiază în raionul Cimişlia. Potrivit primelor informaţii, patru vagoane ale garniturii compuse din tocmai 54 de vagoane au ajuns la pământ după ce distanţa dintre şine s-a mărit din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă.

Accidentul feroviar a avut loc între localităţile Zloţi, din raionul Cimişlia, şi Căinari, raionul Căuşeni. Cele 54 de vagoane destinate transportului de cereale erau goale. Chiar şi aşa, pe unul dintre segmentele de cale ferată, distanţa dintre şine s-a mărit, iar patru vagoane au ajuns la pământ.

Potrivit conducerii Căilor Ferate ale Moldovei, vina ar fi temperaturile ridicate din ultima vreme. La fața locului se află echipele CFM care urmează să ridice vagoanele deraiate și să mute șinile la distanța corespunzătoare.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma incidentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...