16:48:59 19.04.2024
Stiri

Bulgaria, cel mai CORUPT stat din UE, înfiinţează un TRIBUNAL împotriva corupției la nivel înalt

Știri 05.08.2017 19:00 Vizualizări2081 Autor: Ziarul National
Bulgaria, cel mai CORUPT stat din UE, înfiinţează un TRIBUNAL împotriva corupției la nivel înalt  Economica


Bulgaria, considerată una din ţările cele mai corupte din Uniunea Europeană, va înfiinţa în termen de trei luni un tribunal destinat judecării cazurilor de mare corupţie în care sunt implicaţi responsabili politici, potrivit dispoziţiilor publicate vineri în Monitorul Oficial de la Sofia, transmite AFP, citată de Agerpres.

Noua instituţie, care va viza miniştri, deputaţi şi primari, face parte dintr-o reformă a codului de procedură penală, menită, conform promotorilor săi, să evite împotmolirea procedurilor în justiţie.

Bulgaria şi România, membre ale Uniunii Europene din 2007, sunt supuse unei supravegheri întărite a Comisiei Europene în materie de luptă anticorupţie, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), Bruxellesul criticând adesea progresele insuficiente.

În cel mai recent raport din ianuarie, Comisia Europeană a solicitat Bulgariei 'modificări ale codului de procedură penală şi codului penal, pentru a ameliora cadrul juridic al urmăririlor în justiţie în dosarele de corupţie la nivel înalt şi de forme grave de criminalitate organizată'.

Crearea unui tribunal specializat a făcut însă obiectul unor critici puternice din partea Uniunii Judecătorilor bulgari, a unor ONG-uri şi a unor mici partide de dreapta, care au invocat „pericolul” transformării acestuia într-un „tribunal extraordinar ale cărui verdicte să fie motivate politic”. Criticii mai susţin că înfiinţarea noii instituţii vizează „să ascundă problema centrală: absenţa investigaţiilor eficace şi a acuzaţiilor susţinute de probe solide”.

Parlamentul urmează să voteze în toamnă cu privire la înfiinţarea, la recomandarea Bruxellesului, a unui organ specializat care să centralizeze mijloacele luptei anticorupţie, în prezent dispersate între mai multe instanţe puţin eficiente.

Două proiecte de lege în acest sens au eşuat în parlament în ultimii ani. Conform raportului Comisiei, „o nouă instituţie de luptă anticorupţie în acelaşi timp eficace şi responsabilă pentru acţiunile sale va fi un test decisiv pentru determinarea Bulgariei” de a elimina acest flagel.

Potrivit organizaţiei Transparency International, Bulgaria rămâne statul membru al UE în care percepţia asupra corupţiei este cea mai acută.

Viitorul raport MCV al Comisiei Europene este aşteptat în decembrie, în ajunul preluării de către Bulgaria a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2018.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md