Dodon amenință guvernarea care „sabotează relațiile moldo-ruse” și își atribuie prerogative noi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful statului Igor Dodon vrea mai multă putere. Cel puțin asta se arată într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, după întrevederea avută, în capitala Iranului, Teheran, la ceremonia de învestire a președintelui iranian, cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, declarat săptămâna aceasta persoană indezirabilă în Republica Moldova.

„Eu am înțeles politica agresivă, brutală, neargumentată din punctul de vedere a normelor diplomatice din partea guvernului moldovenesc și am chemat partenerii noștri externi să dea dovadă de înțelepciune și să nu răspundă la provocările celor care au acaparat temporar puterea în Moldova și să continuăm agenda pozitivă pe care a fost coordonată și inițiată la începutul acestui an cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin”, a declarat Dodon în contextul deciziei Chișinăului de a-l declara pe Rogozin indezirabil în țara noastră.

Acesta transmite că, „în calitatea mea de președinte al Moldovei, în baza mandatului legitim care mi-a fost oferit din partea cetățenilor țării noaste, eu voi apăra interesele poporului moldovenesc și sunt dispus să blochez prin toate mijloacele legitime posibile, chiar până la boicotul proiectelor de lege adoptate de Parlament, încercările Partidului Democrat, aflat la putere, să saboteze relațiile bilaterale cu Federația Rusă”.

Citește și: (FOTO) Guvernul, sfidat de Dodon; Acesta s-a întâlnit cu Rogozin, cerând „prietenilor ruși” să răspundă cu „înțelepciune” la acțiunile nesăbuite ale Chișinăului

„Atribuțiile și responsabilitatea președintelui în domeniul relațiilor externe sunt reglementate de Constituție, iar deciziile cardinale de care depind relațiile bilaterale cu partenerii noștri strategici trebuie luate doar după consultări cu președintele țării și să fie discutate la Consiliul Superior de Securitate”, a scris Igor Dodon.

Conform acestuia, este total inacceptabil să „ții ostatic o țară întreagă și să zădărnicești bazele relațiilor bilaterale dintre cele două state din cauza unor interese înguste de partid și a încercărilor de supraviețuire politică a unor partide și a conducerii acestora”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...