53 de proiecte au fost depuse spre finanţare din fondul Bugetului Civil, a anunţat astăzi Primăria Chişinău după expirarea termenului de depunere a proiectelor.
Din acestea, 40 au fost acceptate, iar în cazul a 11 proiecte autorii urmează să rectifice anumite chestiuni, în decursul a 7 zile, precum ajustarea bugetului, completarea numărului de semnături colectate, clarificarea obiectivelor etc.
Lista finala a proiectelor acceptate spre participare prin mecanismul bugetării participative, care va fi supusă procedurii de vot, va fi definitivată şi publicată la data de 11 august.
De menţionat că în acest an au fost depuse proiecte în sumă totală de peste 4,2 milioane lei, iar cofinanţarea din partea grupurilor de iniţiativă este de 1,4 milioane lei, în condiţiile în care din bugetul municipiului Chişinău pentru implementarea bugetării civile a fost alocat 1 milion de lei. De asemenea, au fost colectate peste 4700 de semnături din partea cetăţenilor pentru susţinerea proiectelor.
În context, Primăria a anunţat opinia publică că luni, 7 august 2017, după încheierea şedinţei operative a Primăriei, se va convoca şedinţa preliminară a Comisiei de evaluare a proiectului, din care fac parte următoarele persoane:
– reprezentanţii fracțiunilor din cadrul Consiliului municipal Chişinău;
– consilieri independenți;
– reprezentantul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare;
– reprezentantul Direcţiei general locativ-comunală şi amenajare,
– reprezentantul Direcției generale finanțe;
– reprezentantul Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie;
– 2 reprezentanți ai societății civile.