Atenţie, şoferi! Codul de bare va fi exclus din citația Centrului unic de monitorizare și coordonare

Poliţia a anunţat astăzi că începând cu 7 august codul de bare format din 16 cifre, destinat achitărilor online a amenzilor, va fi exclus din citația Centrului unic de monitorizare și coordonare. Astfel, persoanele fizice și juridice nu vor avea posibilitatea de a achita în baza rapoartelor electronice de constatare a contravențiilor din domeniul circulației rutiere.

În acest context, până la 7 august în adresa proprietarilor autovehiculelor care au comis contravenții din domeniul circulației rutiere fixate prin intermediul sistemului de supraveghere video, vor fi expediate citațiile menționate care conțin codul de bare ce permite efectuarea achitărilor în baza acestora.

Respectiv persoanele vizate pot achita amenzile prevăzute, dat fiind faptul că, operațiunile intenționate a fi puse în aplicare începând cu 0 august nu comportă efect retroactiv.

Astfel, din data menţionată, persoanele care se vor prezenta la filialele băncilor pentru a achita amenzile în temeiul constatărilor sistemului de supraveghere video, care nu va conține codul de bare, urmează a se prezenta la Centru Unic de Monitorizare și Coordonare al INP sau la inspectoratele de poliție teritoriale, în raza de domiciliu al contravenientului, pentru a fi întocmit proces verbal cu privire la contravenție.

Pentru detalii, IGP recomandă contactarea reprezentantului Centrului unic de monitorizare și coordonare al INP al IGP, la numărul de contact: 0(22)784444 sau 0(22)785555.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.