Actualitate

Povestea gunoierului care a câştigat 15 milioane de dolari la loto. Cum a risipit toţi banii şi a ajuns să doarmă în pădure şi să lucreze într-o fabrică de biscuiţi

Dar chiar dacă reuşeşti să te numeri printre puţinii norocoşi, statistica lucrează tot împotriva ta: 7 din 10 câştigători la loterie intră în faliment în mai puţin de doi ani.

Există însă şi cazuri ieşite din comun, aşa cum e cel al lui Michael Carroll din Marea Britanie.

În 2002, Carroll era angajat ca gunoier atunci când a câştigat marele jackpot în valoare de 15 milioane de dolari. Avea doar 19 ani, iar banii i-au luat pur şi simplu minţile: în afară de cadourile pentru familie şi prieteni, el a cheltuit banii pe petreceri, cocaină, jocuri de noroc şi cantităţi impresionante de alcool. Într-un moment de „luciditate", el şi-a cumpărat o vila în Swaffham, Norfolk, în curtea căreia şi-a construit un circuit pe care organiza curse.

În 2010 s-a declarat falimentar şi a început să-şi caute de lucru. La un moment dat, Michael Carroll deveniste atât de sărac încât a fost nevoit să doarmă cu cortul în pădure.„A trebuit să dorm în pădure timp de o săptămână pentru că nu aveam unde să stau şi n-aveam job. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi pun viaţa în ordine" îşi aduce aminte Carroll.

Michael Carroll recunoaşte că era un puştan de 19 ani care a luat-o razna cu atât de mulţi bani pe mână.„Am 30 de ani şi e timpul să mă maturizez şi îmi place munca", mărturiseşte el.

Acesta încă joacă la loto şi dacă ar câştiga din nou spune că ar ajuta copii care au probleme cu drogurile şi ar emigra în Australia. 

bussinessmagazin.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *