Distribuirea buletinelor de vot şi a rechizitelor necesare pentru alegeri a început încă de la primele ore ale dimineţii. Odată preluate, buletinele de vot vor fi depozitate în încăperi sigilate din primării şi vor rămâne acolo sub pază strictă până sâmbătă, când vor fi duse în secţiile de votare.

În cele aproape două mii de secţii de votare deschise în toată ţara urmează să ajungă în jur de opt milioane de buletine de vot. În cadrul scrutinului de duminică, persoanele nevăzătoare vor avea posibilitatea să-şi exprime opţiunea electorală fără însoţitor.
 
Alegătorul va putea identifica numărul de ordine al concurentului electoral, cu ajutorul plicului-şablon. Numele concurenţilor va fi scris în limbajul Braille. În ziua alegerilor, birourile Întreprinderii de Stat ''Registru'' vor activa până la ora 21:00, pentru a-i asigura pe cei care nu dispun de acte de identitate cu buletine provizorii.
 
Pentru alegerile locale, din bugetul de stat s-au cheltuit peste 80 de milioane de lei. Duminică sunt aşteptaţi la urne aproximativ două milioane 800 de mii de alegători.