(video) O lume robotizată a viitorului apropiat îşi face apariţia într-un scurt metraj sensibilizant: „Ultimul job de pe Pământ”

Foto: iamag.com

Pisici robot, mașini medici și o problemă profundă a șomajului. „The last job on Earth” este scurt-metrajul care ne vorbeşte despre posibilităţile robotizării lumii înconjurătoare şi ale dispariţiei treptate a umanităţii.

„Ultimul job de pe Pământ” a fost creat pe bază de forme şi imagini simplificate, pentru a spune o poveste provocatoare.

The Guardian, în colaborare cu studioul The Moth Collective, a creat filmul animat, ca parte a secțiunii de afaceri durabile a publicației. Jurnalistul Paul Mason, în textul de însoțire, spune că „Automatizarea poate însemna o societate fără loc de muncă, dar nu ar trebui să ne fie teamă de aceasta”.

Filmuleţul gravitează asupra mesajului că lumea ar putea să transmită din ce în ce mai multe sarcini mașinilor bazate pe inteligența artificială de auto-învățare. Inevitabilitatea automatizării nu este ceva de temut, dar nu trebuie să subestimăm schimbarea radicală a societății și a identității umane pe care o poate aduce. De asemenea, este naiv să credem că orice formă de automatizare pe scară largă va aduce beneficii tuturor în mod egal.

Alice, protagonista scurt-metrajului, nu este ca și restul oamenilor. Desigur, şi ea are o pisică robot și primește medicamente de la o maşinărie, dar ceea ce o diferențiază de oricine altcineva este locul ei de muncă – ea chiar are unul. Alice pare să-și găsească în mod ferm un scop în angajarea ei, iar acesta devine subiectul principal al scurt-metrajului.

Ultimul loc de muncă pe Pământ prevede viitorul foarte probabil în jur de trei sau patru decenii, când aproape jumătate din toate posturile ar putea fi automatizate, o statistică susținută de cercetătorii Carl Benedikt Frey și Michael Osborne în ziarul „The Future of Employment”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Liuba Țobenco
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente