George Clooney va acţiona în judecată revista care a publica fotografii realizate ilegal cu gemenii săi nou-născuţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

George Clooney, una dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, a spus că va da în judecată revista franceză Voici, care a publicat fotografii realizate ilegal cu gemenii săi nou-născuți, potrivit unui comunicat citat de AFP și Reuters.

„Săptămâna trecută, fotografi ai revistei Voici ne-au escaladat gardul, s-au urcat în copacul nostru și au făcut ilegal poze cu copiii noștri în interiorul casei”, spune actorul oscarizat în acest comunicat.

„Fiți siguri că fotografii, agenția foto și revista vor fi urmăriți penal (…). Siguranța copiilor noștri o cere”, a adăugat el.

Voici a publicat vineri o fotografie a cuplului vedetă având fiecare în brațe câte un copil cu mențiunea: „Exclusiv Voici! Primele fotografii” cu gemenii Ella și Alexander. Aceștia s-au născut la Londra, la începutul lunii iunie, dar nu au fost oferite detalii, fotografii sau interviuri despre ei.

Revista nu a răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii, scrie Reuters.

Actorul de 56 de ani și soția sa, Amal Clooney, avocată celebră și militantă pentru drepturile omului, în vârstă de 39 de ani, s-au căsătorit în 2014, iar Ella și Alexander sunt primii copii ai cuplului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...