Rogozin, denunţă acţiunea „ruşinoasă” a Bucureştiului şi cere „măsuri dure” contra României

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a denunţat din nou „cascadoria ruşinoasă” a autorităţilor române, care au interzis tranzitul avionului său, cerând o analiză a Moscovei asupra incidentului urmată de „măsuri dure de retorsiune” împotriva României.

„Tonul aspru al afirmaţiilor mele reflectă emoţiile pe care le-am avut în legătură cu ce li s-a întâmplat pasagerilor avionului nostru”, a afirmat Dmitri Rogozin, citat de site-ul agenţiei Tass.

„Cei mai mulţi pasageri reveneau acasă. M-am deplasat de fiecare dată în Republica Moldova cu avioane comerciale ruse. Cascadoria ruşinoasă a românilor şi a Guvernului moldovean necesită o analiză atentă şi măsuri dure şi precise de retorsiune”, a avertizat vicepremierul Rusiei.

Potrivit lui Rogozin, țările din Vest nu se vor împăca niciodată cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. „Erau destul de mulţumite cu Rusia instabilă din anii 1990, dar nu se vor împăca niciodată cu dorinţa noastră de a fi liberi şi puternici. Iar modul nostru de a fi liberi şi puternici va fi cea mai bună reacţie la sancţiuni şi la acţiuni murdare. Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârşave”, a insistat vicepremierul.

Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Acesta a făcut cale întoarsă și a decolat la Minsk din lipsă de combustibil. Pasagerii avionului au ajuns la Chișinău cu o întârziere de 8 ore.

Decizia României de a interzice tranzitul avionului în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost o „provocare intenţionată” care a periclitat pasageri şi care va afecta „grav” relaţiile bilaterale, a avertizat Ministerul rus de Externe, care a prezentat o notă de protest şi a cerut explicaţii.

Rogozin urma să se vadă cu Igor Dodon după care să ajungă la Tiraspol, pentru a participa la ceremonii prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la încheierea conflictului transnistrean.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...