Analist român, despre interdicția lui Rogozin: Bucureștiul a „mușcat” momeala lui Plahotniuc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pentru a-l proteja pe oligarhul Vladimir Plahotniuc, Bucureștiul „s-a luat de piept” cu rușii, comentează analistul politic român Petrișor Peiu, comentând incidentul cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care nu a putut ajunge la Chișinău după ce România a interzis ca aeronava în care se afla să-i survoleze spațiul aerian.

Petrișor Peiu face în cadrul unei analize pentru Ziare.com mai multe observații în legătură cu acest incident, pe care le redăm mai jos:

Deşi Rogozin mergea la Chişinău la invitaţia preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon nu a organizat niciun fel de festivitate pentru primirea demnitarului rus;
Rogozin s-a îmbarcat în mod zgomotos la bordul respectivului avion şi şi-a anunţat venirea cu acesta la Chişinău;
avionul în care se afla Rogozin a survolat bine-mersi trei state UE: belicoasa Polonie, Slovacia şi Ungaria fără ca nimeni să se sinchisească de asta; niciunul dintre aceste state nu a întrebat dacă rusul se află la bordul acestui avion şi pe principiul „don’t ask, don’t tell”, aeronava S7 a ajuns la graniţa României;
singurii care au verificat prezenţa lui Rogozin au fost controlorii de trafic români

Mai rămâne să observăm că, dacă România proceda la fel ca Polonia, Slovacia şi Ungaria, avionul lui Rogozin ar fi trebuit să între în spaţiul aerian al Republicii Moldova şi să aterizeze la Chişinău. Acest lucru ar fi creeat o imensă problema conducătorului Vladimir Plahotniuc: să sfideze vizibil Rusia nepermiţându-i interzisului să intre în republică sau să neglijeze obligaţiile impuse de Acordul de Asociere cu UE?

Şi pentru că Plahotniuc este întruchiparea şireteniei statalist-moldoveniste a mutat problema la Bucureşti. De unde ştia Bucureştiul în ce avion era Rogozin? Nu putea şti decât de la Chişinău pentru că protocolul de stat fusese anunţat de către partea rusă. Rogozin a provocat şi el cu bună ştiinţă reacţia României anunţând ruta avionului.

Iar Bucureştiul a „muşcat” momeala: pentru a-l proteja pe Plahotniuc s-a luat în piept cu ruşii! Şi pentru că Rogozin este un obraznic foarte vocal, circul s-a declanşat permiţând vedetelor de la Chişinău să puncteze: Dodon şi-a apărat patronul moscovit, iar Plahotniuc a mai scăpat o dată de povara unei alegeri făţişe între Est şi Vest.

Ruşii sunt şi ei mulţumiţi pentru că au mai provocat o dispută cu un stat NATO, întreţinând atmosfera de încordare din regiune şi uite aşa se pare că, din această poveste, singurii şifonaţi am ieşit noi, românii, care ne-am lăsat atraşi într-un joc care nu este al nostru numai şi numai pentru a proteja cleptocraţia şi statalismul moldovenist.

Menționăm că deși Rogozin are interdicție de a circula în UE încă din 2014, în ultimii ani el a survolat de mai multe ori spațiul aerian românesc, venind la Chișinău și Tiraspol. Ultima dată chiar în 2016. 

Citește și: Dungaciu: Interdicția lui Rogozin, un scenariu care le convine lui Plahotniuc și Dodon


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...