Fost consilier prezidențial român: Moldova a dezamăgit Occidentul. Chișinăul a asociat europenizarea cu corupția și oligarhia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși Occidentul s-a deschis din ce în ce mai mult către Republica Moldova și a ajutat consistent Republica Moldova, atât pe zonă politică, apropo de vize și alte facilități create, cât și pe zonă economică, în continuare Republica Moldova refuză să-și asume un proces serios de modernizare, susține fostul consilier prezidențial de la București Iulian Fota.

În opinia acestuia, „Occidentul începe să fie frământat de un sentiment de dezamăgire. Pentru că au crezut că în Moldova niște lucruri se vor mișca în bine, se vor mișca cu o anumită viteză, repet, spre beneficiul tuturor cetățenilor din Republica Moldova”.

„Or, vedem bine situația de acolo și există un pericol real pe care Occidentul îl percepe – ca europenizarea, de fapt, să nu fie asociată cu modernizarea, cu prosperitate, ci europenizarea să fie asociată cu corupție, cu furtul miliardului și alte fenomene negative, inclusiv oligarhie, alte fenomene negative pe care le vedem la Chişinău și în toată Republica Moldova”, a declarat Iulian Fota în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

El a mai menționată că problema mare în Republica Moldova „nu este orientarea politică” ci „incapacitatea” „de a se dezvolta ca țară, în special din punct de vedere economic.”

„De ce țara asta nu este capabilă să se modernizeze? Republica Moldova nu este într-o criză politică, este într-o criză mult mai profundă, care este o criză de modernizare sau de modernitate. Deci, este o țară care este prizoniera unei oligarhii, o țară care este, cum să vă spun, îndoctrinată pe tot felul de canale, inclusiv cele religioase și o țară care, în ciuda unor contacte sporite cu străinătatea, cu Occidentul și nu numai nu e capabilă să facă pași pe linia asta a modernizării”, a punctat analistul politic.

Totodată, el a remarcat faptul că „Moldova s-a rupt de Georgia și de Ucraina”, după ce „foarte mulți ani Moldova a fost tratată în aceeași barcă” cu cele două țări.

„În acest moment, din punct de vedere al evoluției atitudinii populației în relația cu Rusia, Moldova s-a rupt și se rupe de Ucraina și de Georgia și să știți că lucrul acesta este vizibil în Occident. Deja la ultimele conferințe mari la care am fost, lumea vorbea numai de Ucraina și de Georgia, trebuind să intervii din public ca să pui în continuare Moldova pe această listă și lovindu-ne de rezistența unora care îți argumentează exact în sensul celor explicate de mine.

Iarăși, aici aș face o paranteză. Ne ducem foarte mult către liderii politici: domnul Dodon, domnul Plahotniuc, domnul… cine o mai fi acolo ca lider. Dar noi uităm că în Moldova se întâmplă niște lucruri greu de înțeles și la nivelul populației. Asta este o întrebare fundamentală pe care și eu mi-o pun. De ce la nivelul populației, atât timp cât a venit atâta asistență dinspre Occident, în continuare populația din Republica Moldova păstrează o atitudine atât de favorabilă și de deschisă față de Moscova și față de Rusia?”, a mai menționat acesta.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...