Gheorghe Ghimpu, fondatorul Mișcării de Eliberare Națională, cel care primul a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, ar fi împlinit astăzi 26 iulie vârsta de 80 de ani.
Cu acest prilej, nepotul acestuia, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a scris pe pagina sa de Facebook că pe undeva el şi Gheorghe Ghimpu au aceeaşi soartă, lucru care îl bucură, în ciuda părţilor triste şi chiar tragice din viaţa lui Gheorghe Ghimpu. “Cei care l-au închis pe nedrept, astăzi nu contează, sunt daţi uitării sau sunt vorbiţi numai de rău, inclusiv de ai lor, cei de la KGB”, a scris Dorin Chirtoacă.
Edilul capitalei a menţionat că toţi îşi amintesc şi îşi vor aduce aminte de Gheorghe Ghimpu numai de bine.
Acesta a mai spus că dacă va avea copii, şi dacă va fi şi un băiat, i-ar spune Gheorghe (Gicu, de la nanu’ Gicu…) în amintirea unchiului Gheorghe Ghimpu, dar şi a unchiului Gheorghe Chirtoaca.