Printre petrecăreţi erau şi primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari, deputatul Constantin Ţuţu, dar şi vicepreşedintele PD Serghei Iaralov, un apropiat al oligarhului Vladimir Plahotniuc. Botnari a postat şi o fotografie în care apare alături de un cântăreţ din Federaţia Rusă, care i-ar fi distrat pe demnitari.

Nu a rămas în urmă nici preşedintele ţării. Potrivit Ziarului de Gardă, Igor Dodon a organizat cumetria mezinului său nu în altă parte decât la Reşedinţa de Stat de la Condriţa. Potrivit publicaţiei, cu ocazia cumetriei mezinului familiei Dodon, la vila prezidenţială de la Condriţa au fost văzute cel puţin 25 de automobile, majoritatea fiind maşini scumpe, precum Porsche Cayenne, Mercedes ML sau Skoda Superb. Zona era supravegheată de poliţie, dar şi de agenţi de pază în civil. 

Informaţia apărută în presă i-a nemulţumit pe mai mulţi cetăţeni, motiv pentru care Platforma Civică Demnitate şi Adevăr a lansat o petiţie online cu denumirea „Cumetria lui Dodon la reşedinţa prezidenţială - un grav act de corupţie!”. Semnatarii solicită instituţiilor de drept să se autosesizeze în legătură cu acest caz.

Nici purtătorul de cuvânt al PD, nici cel al preşedintelui nu au răspuns la telefon pentru a confirma informaţiile.